Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri că Președinția română a Consiliului Uniunii Europene a încheiat 90 de dosare legislative, arătând că mulți au fost surprinși de acest lucru, deoarece se așteptau ca mandatul României să fie unul mediocru.

“Nu știu dacă este bine să vorbim despre o moștenire, nu putem crea o moștenire în șase luni, dar poți face treabă bună. (…) Puțini au avut așteptări foarte mari când am început Președinția, mulți se așteptau să fim mediocri, dar eu am luat foarte în serios laudele președinților Tusk și Juncker. Președinția română a încheiat 90 de dosare, știți câte se încheiau în alte Președinții, ceea ce arată nu numai intensitatea și cantitatea muncii noastre, ci și calitatea, pentru că suntem buni parteneri, negociatori și instituții cu standarde ridicate, iar echipa română a reușit ceva neașteptat. De aceea am spus că Președinția română a fost surprinzătoare, pentru că a avut rezultate mult mai bune decât se așteptau toți. Dacă putem să definim acest lucru ca o moștenire, și anume că România e mult mai bună decât imaginea pe care o are, cred că este o moștenire bună”, a răspuns șeful statului, la Bruxelles, în declarația comună cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, și președintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, la o întrebare legată de moștenirea pe care o lasă România după Președinția Consiliului UE.

Șeful statului a prezentat rezultatele obținute în timpul Președinției României la Consiliul UE.

“Agenda strategică adoptată reflectă pe deplin cele zece angajamente pe care le-am adoptat la Summitul de la Sibiu, intitulate “Spiritul de la Sibiu”, așa le numesc eu. Acum, obiectivul central este să rămânem uniți, hotărâți și eficienți în eforturile noastre de a pune în aplicare această agendă și de a obține rezultate pentru toți. România este pe deplin angajată în această privință. Vreau să salut în mod special faptul că principalele priorități și linii de acțiune identificate în agenda strategică reflectă viziunea noastră comună pentru viitorul Uniunii. Acesta este un semn clar de unitate și coeziune”, a mai spus Iohannis.

El a subliniat că “protejarea cetățenilor, a libertăților și valorilor lor ar trebui să fie interesul central al viitoarelor acțiuni comune”, în contextul în care UE se confruntă cu un număr din ce în ce mai ridicat de amenințări atât din interior, cât și din afara granițelor sale.

“Recent, Consiliul a adoptat în mod oficial un număr de dosare legislative semnificative care au fost finalizate sub Președinția României – în ceea ce privește Uniunea Bancară, îmbunătățirea regimului de muncă și al drepturilor sociale, aprofundarea Pieței Unice, decarbonizarea transportului și progresul privind consolidarea Europei digitale. Așa arată Europa în forma ei cea mai bună și aș dori să mulțumesc pe această cale tuturor statelor membre și tuturor instituțiilor europene pentru sprijinul și abordările constructive care au permis României să finalizeze un număr semnificativ de inițiative legislative importante”, a afirmat Iohannis.

Șeful statului a precizat că discuțiile au vizat și viitorul Cadru Financiar Multianual, amintind că anul trecut, Consiliul European a cerut României să elaboreze un document revizuit pentru noua etapă a negocierilor.

“Președinția a muncit intens și sunt mulțumit că aceste eforturi consistente și progresul obținut sunt recunoscute în cadrul concluziilor Consiliului European”, a arătat Iohannis.

El și-a exprimat regretul că în ceea ce privește discuțiile referitoare la schimbările climatice nu s-a putut ajunge la un consens pentru atingerea obiectivului de emisii zero de CO2 la orizontul anului 2050.

“La solicitarea mea, liderii au acceptat să facem o mențiune privind Republica Moldova în textul concluziilor, pentru că acest lucru întărește susținerea UE față de Republica Moldova prin măsuri concrete, ceea ce este foarte important”, a subliniat șeful statului.

El a mulțumit pentru aprecierile președintelui Consiliului European, Donald Tusk, și ale președintelui Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, cu privire la Președinția română a Consiliului Uniunii Europene.

“Este foarte important pentru noi fiindcă a fost prima Președinție”, a adăugat Iohannis.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/iohannis-presedintia-romana-a-consiliului-ue-a-avut-rezultate-mult-mai-bune-decat-se-asteptau-toti-54744.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/iohannis-presedintia-romana-a-consiliului-ue-a-avut-rezultate-mult-mai-bune-decat-se-asteptau-toti-54744-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv