Cinci persoane au fost rănite și transportate la spital, duminică, după ce două autoturisme care circulau pe un drum județean din Arad s-au ciocnit frontal, iar unul dintre ele a fost proiectat într-un șanț.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad, Claudia Iuga, a declarat că un șofer de 51 de ani, din municipiul Arad, a pierdut controlul volanului pe DJ 709, în zona localității Șiria, și a pătruns pe sensul opus de mers, lovind frontal un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani.

Șoferul a fost rănit grav, fiind încarcerat, iar alți trei pasageri din autoturismul său, doi bărbați și o femeie, au suferit răni, însă au reușit să iasă singuri din mașină.

“Șoferul a fost descarcerat și predat echipajului SMURD de pe elicopter în stare de inconștiență. Celelalte trei victime, stabile, au fost preluate de echipajele medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, George Pleșca.

În urma accidentului, a mai fost rănită o fată de 12 ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, și ea fiind în stare stabilă.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. 

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/cinci-raniti-dupa-ce-doua-autoturisme-s-au-ciocnit-frontal-pe-un-drum-judetean-foto-54582.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/cinci-raniti-dupa-ce-doua-autoturisme-s-au-ciocnit-frontal-pe-un-drum-judetean-foto-54582-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv