Trei surori din localitatea Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud, au ajuns la Spitalul de Pediatrie din Cluj Napoca, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce au fost spălate pe cap cu o substanță chimică folosită la îmbăierea oilor. Mama fetițelor este cercetată penal pentru vătămare corporală.

Conform managerului Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, echipajele SAJ au fost solicitate în noaptea de sâmbătă spre duminică să intervină în localitatea Coșbuc unde două fetițe se simțeau rău, după ce au fost spălate de mama cu o substanță chimică.

„Dispeceratul Integrat ISU-SAJ a recepționat o solicitare în localitatea Coșbuc, pentru a asigura asistența la două fetițe la care li s-ar fi făcut rău după o baie. S-a alocat un echipaj care la fata locului a constatat că de fapt este vorba de trei fetițe (de 6 ani, 8 ani și 11 ani) care au fost spălate pe cap cu o soluție chimică neprecizată. S-au suplimentat forțele ce intervenție (…). După măsurile de stabilizare întreprinse la fața locului, toate trei au fost transportate și predate la UPU Pediatrie Cluj Napoca”, a declarat managerul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, dr. Annabella Muzsi.

În acest caz, Poliția Bistrița-Năsăud a declanșat o anchetă, mama fetițelor, o femeie de 45 de ani, fiind cercetată penal.

Din primele informații, oamenii legii au stabilit că fetițele ar fi fost spălate cu o substanță folosită pentru îmbăierea oilor.

„Polițiștii efectuează în acest caz cercetări, fiind deschis un dosar penal în care o femeie de 45 de ani este cercetată penal pentru vătămare corporală”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de poliție Bistrița Năsăud, Crina Sîrb.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/trei-surori-la-spital-dupa-ce-mama-le-a-spalat-pe-cap-cu-o-substanta-folosita-pentru-imbaierea-oilor-54498.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/trei-surori-la-spital-dupa-ce-mama-le-a-spalat-pe-cap-cu-o-substanta-folosita-pentru-imbaierea-oilor-54498-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv