Persoane necunoscute au pătruns prin efracție, în noaptea de joi spre vineri, în Liceul Tehnologic din Belcești, județul Iași, și au ars 10 cataloage. A fost distrus și calculatorul directorului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că persoane necunoscute au pătruns, în noaptea de joi spre vineri, în Liceul Tehnologic din Belcești, unde au distrus mai multe cataloage și un calculator.

Reprezentanții Poliției Iași au declarat, la rândul lor, că polițiștii sunt la fața locului și au început o anchetă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Sabina Manea, a afirmat că liceul este dotat cu camere video.

„S-a pătruns prin efracție în Liceul Tehnologic din Belcești. Au ars 10 cataloage și calculatorul directorului. A fost demarată o anchetă imediat. Unitatea este dotată cu camere video și deja au fost preluate imaginile”, a declarat Manea.

Potrivit acesteia, prioritară este acum refacerea situației școlare, lucru care este posibil având în vedere că există carnetele de note, lucrări și notițele profesorilor.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/spargere-la-un-liceu-zece-cataloage-au-fost-arse-iar-calculatorul-directorului-distrus-54481.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/spargere-la-un-liceu-zece-cataloage-au-fost-arse-iar-calculatorul-directorului-distrus-54481-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv