Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Timișoara, că și-ar fi dorit ca în cadrul Summit-ului informal de la Sibiu să se fi susținut aderarea României la Spațiul Schengen și ridicarea MCV, iar mesajul către liderii europeni să fi fost unul de unitate.

Premierul Viorica Dăncilă a fost întrebată, vineri, la Timișoara, ce impresii are după Summit-ul UE de la Sibiu, la care nu a fost invitată, aceasta declarând că și-ar fi dorit să se fi susținut aderarea la Spațiul Schengen și ridicarea MCV.

„Mi-ar fi plăcut ca la acest Summit să fie o participare prin care să arătăm unitate, să putem să vorbim despre realizările noastre ca președinție rotativă a Consiliului Uniunii Europene, având în vedere că până acum avem realizări foarte bune (…). Cred că era important ca în fața liderilor europeni să vorbim despre lucrurile pozitive, despre lucrurile care ne unesc, să arătăm solidaritate și în același timp să susținem obiective importante pentru România. Mă refer la aderarea la Spațiul Schengen și ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare. Știu că la un Summit informal nu se iau decizii, dar să nu uităm că legat de Schengen, decizia e politică. Din 2011 îndeplinim toate criteriile tehnice, lucru confirmat de Comisie, de europarlamentarii noștri. Sper ca impresia cu care au plecat liderii europeni de la Sibiu să fie una bună pentru că, în final, cu toții ne dorim ca imaginea României și a românilor să fie cât mai bună în Europa”, a declarat premierul Dăncilă.

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Sibiu, că în loc să fim acceptați în Spațiul Schengen are loc discuția pe statul de drept, fiind politicieni care atacă justiția și instituțiile europene.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/dancila-dupa-summit-cred-ca-era-important-sa-sustinem-aderarea-la-schengen-si-ridicarea-mcv-54416.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/dancila-dupa-summit-cred-ca-era-important-sa-sustinem-aderarea-la-schengen-si-ridicarea-mcv-54416-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv