Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a anunțat marți un pachet de măsuri de relaxare fiscală și majorare a pensiilor după ieșirea din criză, înaintea alegerilor din mai pentru Parlamentul European, transmit Xinhua, dpa și Reuters.

La 10 luni de când Grecia a ieșit din al treilea program de asistență financiară, este timpul ca familiile și afacerile elene să simtă rezultatele eforturilor lor care au dus la refacerea economiei, a afirmat Tsipras.

‘Este timpul ca aceia care au susținut povara, majoritatea grecilor, să guste roadele sacrificiilor lor’, a declarat șeful guvernului, într-o conferință de presă transmisă la postul național ERT.

El a precizat că Grecia deține acum lichidități de cel puțin 31 miliarde de euro, din care 3,6 miliarde vor merge către o plată anticipată către FMI, economisindu-se astfel milioane de euro anual la dobânzi. Alte 5,5 miliarde de euro vor fi depozitate într-un cont special ca garanție pentru creditorii Greciei pe următorii trei ani. Restul banilor se vor îndrepta spre politici de creștere și măsuri de relaxare fiscală.

Setul de măsuri prezentat marți include politici care vor fi legiferate în luna mai și implementate în 2019, dar și măsuri care vor fi legiferate ulterior și puse în aplicare anul viitor.

Mai precis, din 2019 va fi reintrodusă a 13-a pensie – eliminată în timpul crizei -, se va reduce TVA de la 13% la 11% la bunuri și servicii generale și se va aplica o reducere fiscală pentru rezidenții din insule.

Totodată, TVA la toate alimentele și pentru industria ospitalității va fi redus de la 24% la 13%, iar la electricitate și gaze naturale de la 13% la 6%.

Anul viitor, ‘taxa de solidaritate’ pe veniturile anuale introdusă în anii de criză va fi redusă la trei procente pentru veniturile de până la 30.000 de euro și va fi de 0% pentru veniturile de sub 20.000 euro.

De asemenea, statul va subvenționa contribuțiile la asigurările sociale pentru locurile de muncă full-time oferite tinerilor de sub 30 de ani, ca parte a eforturilor de scădere a șomajului, situat acum la circa 18%.

‘Pentru această strategie, cerem votul de încredere al poporului grec în alegerile europene de la 26 mai și, desigur, aprobarea poporului în alegerile naționale de la începutul lui octombrie, spre a o putea implementa integral’, a spus Tsipras.

Mandatul lui Tsipras se încheie în octombrie, iar premierul a exclus devansarea alegerilor. În toate sondajele, partidul său, Syriza (stânga radicală), se află în urma opoziției conservatoare în ce privește intențiile de vot la scrutinul europarlamentar, care va avea loc la 26 mai, simultan cu alegerile locale.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/grecia-tsipras-promite-reduceri-fiscale-si-reintroducerea-celei-de-a-13-a-pensii-inaintea-alegerilor-pentru-pe-54384.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/grecia-tsipras-promite-reduceri-fiscale-si-reintroducerea-celei-de-a-13-a-pensii-inaintea-alegerilor-pentru-pe-54384-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv