Directorul de îngrijiri din cadrul Spitalului „Victor Babeș” din Capitală, Cornelia Năstase, a declarat luni, că infecțiile asociate din spitale se transmit, cel mai frecvent, prin intermediul mâinilor personalului medical, subliniind că igiena corectă stă la baza prevenirii fenomenului.

Dr. Cornelia Năstase a precizat în cadrul unei conferințe de presă, că principala normă de prevenție în cazul transmiterii infecțiilor intraspitalicești este spălatul pe mâini, fiind în același timp și cea mai eficientă.

„Cel mai frecvent, transmiterea infecțiilor asociate asistenței medicale în spitale este făcută prin intermediul mâinilor personalului medical. (…) O igienă corectă stă la baza oricărui program de prevenire și control al transmiterii infecțiilor intraspitalicești (..) Orice manevră, orice act de îngrijire poate fi salvator de viață dacă este făcut în condiții de curățenie și igienă”, a spus medicul.

În același context, medicul a declarat că rolul conștientizării importanței acestui gest aparent banal, dar salvator de vieți, este esențial în vederea stopării fenomenului infecțiilor intraspitalicești.

„În spital avem o preocupare continuă pentru conștientizarea importanței efectuării igienei mâinilor în rândul întregului personal de îngrijire atât în ceea ce privește corectitudinea tehnicii de igienizare a mâinilor cât și a momentelor în care este absolut necesar să facem acest lucru. (…) La baza oricăror activități medicale stă igiena mâinilor. Începând cu tehnicile de curățenie și igienizare a spațiilor, de recoltare a produselor biologice, de administra medicamentelor, de alimentația pacientului sau o simplă consultația igiena mâinilor asigură un mediu curat și pune în centrul activității medicale o tehnică de siguranță”, precizează medicul.

Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Victor Babeș din București, Dr. Emilian Imbri a declarat în cadrul aceluiași eveniment și că instruirea corpului medical în acest sens are loc în mod constant, în vederea sporirii conștientizării importanței acestor gesturi „care par minore”.

„Dezinfecția corectă a mâinilor este cea mai sigură metodă prin care putem să eliminăm infecțiile intraspitalicești. Faptul că, prin conștientizările pe care încercăm să le facem, prin evenimente repetate, prin cursuri la care participă tot personalul, încercăm practic să facem să nu se uite niște gesturi care par minore, dar care sunt esențiale pentru siguranța pacientului și a personalului”, a mai spus medicul.

În acest context, Emilian Imbri a precizat că impactul asupra economiei este unul benefic prin respectarea normelor corecte de igienă, acest tip de prevenție reducând costurile.

„Gestul simplu, minim de a te spăla pe mâini înainte de a vedea un pacient, după ce l-ai văzut (…) treaba asta aduce practic și economii mari (…) pentru că întrerupi un potențial lanț de transmiteri de la un pacient la altul al unor afecțiuni, fapt ce ar putea să amplifice sau să prelungească starea de boală, fapt ce ar însemna zile în plus de spitalizare și medicație suplimentare. Prin metodele astea simple, excludem partea aceasta de costuri și economisim bani”, a mai declarat medicul.

Declarațiile au fost lansate în cadrul unei conferințe de presă de luni, la Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Victor Babeș din București, cu prilejul lansării campaniei mondiale anuale „Salvează vieți: Spală-te pe maini!”, coordonată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/medic-transmiterea-infectiilor-in-spitale-cel-mai-frecvent-prin-mainile-personalului-medical-54367.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/medic-transmiterea-infectiilor-in-spitale-cel-mai-frecvent-prin-mainile-personalului-medical-54367-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv