Doi șefi din poliția română au fost prinși băuți la volan vineri seară în București, într-o razie a Brigării Rutiere. Celor doi le-a fost suspendat dreptul de a conduce, iar în timp ce unuia dintre ei i-a fost dată amendă contravențională, celuilalt urmează să i se întocmească dosar penal.

”În seara de 3 mai a.c., polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit mai mulți conducători auto. Doi dintre cei opriți în trafic și testați cu privire la consumul de alcool sunt polițiști. Ambilor conducători auto le-a fost suspendat dreptul de a conduce, față de unul dintre polițiști s-a luat măsura sancționării contravenționale, pe numele celui de al doilea, care activează în cadrul DGPMB fiind întocmit dosar penal. Cu privire la polițistul din cadrul Sectorului 4 se va declanșa o anchetă disciplinară în cadrul căreia se vor efectua verificări prin structura de control intern”, transmite Inspectoratul General al Poliției Române într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Cei doi au fost prinși în zona Dudești – Pantelimon. Surse autorizate din poliție au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre Stan Cristian Ionuț – chestor de poliție în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative și de comsiaul șef Drumariu Cornel – șef al Poliției Sectorului 4 .

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/doi-sefi-din-politia-romana-prinsi-bauti-la-volan-54344.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/doi-sefi-din-politia-romana-prinsi-bauti-la-volan-54344-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv