Negociatorul-șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat marți că evenimentele din ultimele zile au făcut din ce în ce mai probabil scenariul ieșirii Marii Britanii din Blocul comunitar fără un acord, relatează Reuters.

„În ultimele zile, scenariul ieșirii din Uniunea Europeană a devenit mai probabil, dar putem spera încă la evitarea lui”, a declarat Barnier, menționând că Uniunea Europeană este pregătită să permită Marii Britanii să rămână în uniunea vamală a Uniunii Europene.

Declarațiile lui Barnier au fost făcute în cadrul unui eveniment din Bruxelles, după ce Parlamentul britanic a respins luni seară toate alternativele la Acordul Brexit negociat de prim-ministrul britanic Theresa May cu oficialii Uniunii Europene.

Negociatorul-șef a transmis că Marea Britanie ar putea încă să aprobe acordul negociat, să iasă din Uniunea Europeană fără un acord sau să solicite o amânare de lungă durată a Brexit, care ar presupune participarea Marii Britanii la alegerile europarlamentare din luna mai.

Marea Britanie ar urma să părăsească Uniunea Europeană pe 12 aprilie în cazul în care Camera Comunelor nu va aproba Acordul Brexit. Dacă documentul va fi aprobat, Marea Britanie va părăsi UE pe 22 mai.

Membrii Camerei Comunelor s-au pronunțat luni seară împotriva organizării unui nou referendum, respingând toate cele patru amendamente supuse la vot. Printre cele patru amendamente respinse se numără negocierea unei uniuni vamale cu Uniunea Europeană, aderarea la piața unică a UE și anularea Brexitului prin revocarea Articolului 50.

Setul de propuneri alternative a fost respins pentru a doua oară de când Parlamentul britanic a preluat controlul de la Guvern asupra procesului Brexit.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/negociatorul-sef-al-ue-pentru-brexit-comentariu-pesimist-dupa-votul-din-parlamentul-britanic-o-iesire-fara-acord-este-din-ce-in-ce-mai-probabila-pe-zi-ce-trece-54074.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/negociatorul-sef-al-ue-pentru-brexit-comentariu-pesimist-dupa-votul-din-parlamentul-britanic-o-iesire-fara-acord-este-din-ce-in-ce-mai-probabila-pe-zi-ce-trece-54074-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv