Ilie Năstase (72 de ani) a avut, miercuri, o reacție dură la adresa trișorilor din tenis și a cerut retragerea titlurilor deținute de Maria Șarapova și Andre Agassi, doi dintre cei mai importanți reprezentanți ai sportului alb în epoca modernă.

Primul număr mondial din istoria clasamentului ATP e de părere că jucătorii care au fost prinși dopați sau au recunoscut că s-au drogat în timpul carierei, cum e cazul legendarului Andre Agassi, ar trebui șterși pur și simplu din istoria sportului din cauza prejudiciiului de imagine pe care l-au adus disciplinei pe care o reprezintă: “E bine că Agassi a recunoscut că s-a drogat, frumos. Dacă eram Federația Internațională, îi luam toate titlurile. I le anulam! S-a drogat, la revedere! Toate tilurile înapoi! Și cu Șarapova, la fel. Titlurile înapoi!”, a declarat “Nasty”, la postul de televiziune Pro X.

Câștigătoare a 36 de titluri, printre care cinci de Mare Șlem și un Turneu al Campioanelor, Maria Șarapova a fost depistată pozitiv cu meldonum, în 2017, și suspendată timp de 15 luni. Fostul lider mondial nu și-a mai regăsit forma și, măcinată de probleme fizice, se zbate pe locul 29 în ierahia mondială, fără să fie o prezență constantă în fazele finale ale competițiilor importante.

De partea cealaltă, Andre Agassi are în palmares statutul de număr 1 mondial, opt titluri de Grand Slam, un Turneu al Campionilor și o medalie de aur la Jocurile Olimpice, toate obținute de-a lungul unei cariere legendare, dar cu suișuri și coborâșuri. A recunoscut, la finalul drumului în tenis, că a consumat droguri în timp ce juca, dar Federația Internațională de Tenis nu a putut lua nicio măsură concretă împotriva sa.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/ilie-nastase-solicita-retragerea-titlurilor-lui-agassi-si-sarapova-s-a-drogat-la-revedere-53776.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/ilie-nastase-solicita-retragerea-titlurilor-lui-agassi-si-sarapova-s-a-drogat-la-revedere-53776-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv