Administrația Nicolas Maduro a decis expulzarea ambasadorului Germaniei, Daniel Martin Kriener, din cauza ingerințelor în afacerile interne, după ce diplomatul german l-a întâmpinat la revenirea în Venezuela, alături de colegi europeni, inclusiv din România, pe liderul opoziției, Juan Guaido.

“Venezuela anunță public decizia de a-l declara «persona non grata» pe ambasadorul Germaniei, Daniel Martín Kriener, din cauza ingerințelor recurente în afacerile interne ale țării, prin încălcarea flagrantă a normelor care guvernează relațiile internaționale”, anunță Ministerul de Externe de la Caracas, într-un comunicat postat pe site-ul instituției.

“Venezuela consideră inacceptabil ca un reprezentant diplomatic străin să exercite pe teritoriul său un rol public mai adecvat unui lider politic, prin alinierea clară cu agenda de conspirație a segmentelor extremiste ale opoziției venezuelane”, precizează instituția.

Daniel Martin Kriener s-a numărat printre diplomații occidentali care l-au așteptat la aeroport pe liderul opoziției, Juan Guaido, la revenirea în Venezuela.

Juan Guaido, care s-a autoproclamat președinte interimar, a revenit luni după-amiază în Venezuela, unde riscă să fie arestat, fiind așteptat în aeroport, potrivit unor surse, de diplomați din Statele Unite și din Uniunea Europeană, inclusiv din România. “Cunoaștem riscurile cu care ne confruntăm. Suntem puternici, continuăm”, a declarat Juan Guaido, potrivit BBC, la sosirea pe Aeroportul internațional “Simón Bolívar” din Caracas.

Juan Guaido părăsise Venezuela în urmă cu câteva săptămâni prin ignorarea unei interdicții de călătorie impusă de Curtea Supremă de Justiție. Administrația Nicolas Maduro a avertizat că liderul opoziției riscă să fie arestat.

Juan Guaido a fost așteptat în incinta aeroportului de diplomați din Germania, Olanda, Statele Unite, Chile, Franța și România, afirmă surse citate de site-urile de știri ElTiempo.com și LaPrensaGrafica.com.

Juan Guaidó, șeful Adunării Naționale din Venezuela, s-a autoproclamat președinte interimar al țării, contestându-l oficial pe președintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de președinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunțând fraude electorale.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó ca fiind președinte interimar al Venezuelei. Numeroase țări din Uniunea Europeană, inclusiv România, au luat decizii similare. Însă Italia și Grecia au semnalat că nu îl vor recunoaște pe liderul opoziției din Venezuela, Juan Guaido, drept președinte interimar, avertizând că trebuie evitat un război precum cel din Libia.

Administrația Vladimir Putin a avertizat că va face totul pentru apărarea președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, după ce, pe fondul speculațiilor privind o presupusă invazie militară prin Columbia, Casa Albă a reiterat că președintele Donald Trump menține “toate opțiunile”. De asemenea, China, Turcia, Cuba și Siria îl susțin pe Nicolas Maduro.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/venezuela-a-decis-expulzarea-ambasadorului-germaniei-53671.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/venezuela-a-decis-expulzarea-ambasadorului-germaniei-53671-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv