Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, în debutul ședinței de Guvern de marți, adoptarea proiectului pentru modificarea OUG 7 pe legile justiției, în ciuda avizului consultativ negativ al CSM.

„Aprobăm în ședința de astăzi (marți – n.r.) soluțiile convenite cu reprezentanții CSM și ai asociațiilor profesionale din domeniul juridic, în cadrul discuțiilor pe care le-am purtat săptămâna trecută. Noile prevederi reflectă propunerile magistraților cu privire la principiul separării carierelor judecătorilor și procurorilor, delegarea procurorilor în funcții de conducere și la promovarea în funcțiile de conducere a parchetelor pentru care numirea se face de către președintele României, la propunerea ministrului Justiției. De asemenea, luăm măsuri și pentru salarizarea corespunzătoare a specialiștilor IT care lucrează în sistemul judiciar. Începând că această lună toți specialiștii IT care lucrează în justiție vor benefica de aceleași drepturi salariale”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de marți a Executivului.

„După cum știți acest act normativ a fost transmis Consiliului Superior al Magistraturii săptămâna trecută pentru consultare și avizare. Așa cum am spus, Guvernul României rămâne deschis dialogului constructiv pentru soluționarea oricăror neclarități, astfel încât sistemul judiciar să funcționeze corect, cu respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor. În urma discuției pe care am avut-o am transpus în acest act normativ toate prevederile susținute de cei care au participat la acea ședință. Domnule ministrul Toader, vă rog, să explicați în detaliu la finalul ședinței de Guvern toate aceste reglementări”, a completat premierul. 

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ, marți, proiectul de modificare a OUG 7/2019 pe legile justiției. Avizul Consiliului este unul consultativ.

Reprezentanții CSM au precizat că motivarea avizului negativ este dată în sensul menținerii poziției consecvente a Consiliului, în acord cu hotărârea anterioară a Plenului și cu propunerea anterioară a CSM, de abrogare a tuturor dispozițiilor care exced propunerilor formulate de Consiliu.

Procurorul general Augustin Lazăr a cerut, după ședința plenului CSM, din nou, abrogarea integrală a ordonanței pe legile justiției.

Ordonanța de modificare, avizată negativ de plenul CSM, propune revenirea la forma anterioară a articolului 54 din Legea 303/2004, respectiv ca procurorii de rang înalt să fie numiți numai dintre procurori, nu și dintre judecători așa cum prevedea OUG 7. O altă schimbare asupra căreia se revine este cea referitoare la avizul consultativ dat în cazul procurorilor de rang înalt, care rămâne în atribuția Secției de procurori din CSM, nu la plenul CSM, așa cum era în ordonanța inițială de modificare a legilor justiției.

De asemenea, noul proiect de act normativ propune abrogarea articolului 57, alineat 7, indice 1, care interzicea delegarea în funcții de vârf de la nivelul parchetelor, respectiv : “Procurorii nu pot fi delegați în funcțiile de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea se face de Președintele României”. Prevederea a fost contestată dur de căte procurori, DNA transmițând că două secții din cadrul Direcției rămân, din această cauză, fără procurori-șefi.

Ordonanța de urgență nr. 7, care modifică legile justiției, a fost criticată atât de secțiile pentru procurori și judecători din cadrul CSM, cât și de asociațiile de magistrați, aceștia reproșând Guvernului că nu au avut timp să consulte actul normativ, în condițiile în care proiectul a fost trimis la CSM cu doar o zi înainte de adoptare. De asemenea, au fost și proteste în țară împotriva OUG 7, iar Opoziția a solicitat abrogarea actului normativ și a anunțat că va sesiza Comisia de la Veneția.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/dancila-anunta-adoptarea-proiectului-de-modificare-a-oug-7-pe-legile-justitiei-53639.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/dancila-anunta-adoptarea-proiectului-de-modificare-a-oug-7-pe-legile-justitiei-53639-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv