Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Țărilor de Jos că autoritățile olandeze au emis, pentru luni, un cod galben de vânt.

În zonele de coastă, vântul va sufla, la rafală, cu viteze de peste 100 – 110 km/h. Cel mai puternic moment al furtunii de vânt se va înregistra în după-amiaza zilei, în zona de coastă nord-vestică, forța rafalelor de vânt putând atinge 7 – 8 grade pe scara Beaufort (80 km/h, cu valuri înalte de 6 – 8 metri), arată un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

Autoritățile olandeze avertizează că circulația terestră și cursele aeriene pot fi perturbate din cauza intensificării vântului. Pentru informații actualizate, se recomandă verificarea paginilor de Internet ale companiilor de transport și Institutului Meteorologic Regal: www.knmi.nl.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga: + 31 (0) 70 354 15 80;+ 31 (0) 70 322 86 12;+31 (0) 70 331 99 80, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Regatul Țărilor de Jos: + 31 (0) 6 22 82 33 00 și telefonul de urgență al secției consulare: +31 (0) 651 596 107.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet haga.mae.rowww.meteoalarm.euwww.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță”, care oferă informații și sfaturi de călătorie. 

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/atentionare-de-calatorie-mae-regatul-tarilor-de-jos-cod-galben-de-vant-puternic-53615.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/atentionare-de-calatorie-mae-regatul-tarilor-de-jos-cod-galben-de-vant-puternic-53615-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv