Trupul unui bărbat de 41 de ani, din Buzău, divorțat recent, a fost găsit carbonizat, în noaptea de joi spre vineri, în mașina pe care o parcase în fața casei. Din primele verificări, bărbatul s-a închis în autoturism, s-a stropit cu benzină și și-a dat foc.

Pompierii au fost solicitați, în noaptea de joi spre vineri, să stingă un incendiu izbucnit la un autoturism parcat pe o stradă din Râmnicu Sărat. După stingerea flăcărilor, în mașină, pompierii au găsit trupul carbonizat al unui bărbat de 41 de ani.

„Fiind noapte, incendiul a fost observant târziu. Rudele bărbatului ne-au alertat, ele observând focul din casă. Când am ajuns, arderea era generalizată. După lichidare, în interiorul mașinii am găsit un bărbat carbonizat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Crețu.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că, din primele verificări, este vorba de o sinucidere.

Bărbatul divorțase și se afla în proces de partaj, având, în ultima perioadă, o stare depresivă și ar mai fi avut tentative de sinucidere.

În noaptea de joi spre vineri, s-a închis în mașina parcată în fața casei, s-a stropit cu benzină apoi și-a dat foc, au spus sursele citate.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/barbat-divortat-recent-gasit-carbonizat-dupa-ce-s-a-inchis-in-masina-si-si-a-dat-foc-53576.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/barbat-divortat-recent-gasit-carbonizat-dupa-ce-s-a-inchis-in-masina-si-si-a-dat-foc-53576-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv