Babele sunt considerate personaje ale mitologiei populare românești și, încă din cele mai vechi timpuri, au fost văzute drept vestitoare ale primăverii.

 

Conform credinței populare, legenda Babelor este asociată cu Baba Dochia, responsabilă de venirea iernii, care începând cu 1martie și până pe data de 9 a aceleiași luni, aceasta începe să-și lepede cojoacele, semn că vremea devine tot mai călduroasă.

Conform calendarulortodox.ro, bătrânii sunt de părere că aceste zile reprezintă un etalon pentru tot restul anului, astfel că, în funcție de vremea din ziua aleasă în intervalul 1-9 martie, vom avea parte de un an bogat, în care toate ne vor merge bine (soare, vreme frumoasă) sau, din contră, vom fi supărăcioși și mohorâți la fel ca baba aleasă (vreme urâtă, ploaie, nori). Cu toate acestea, dacă în ziua aleasă de noi va ninge, semnele arată că anul va fi unul bogat, cu multe realizări.

Cum se alege baba?

Legat de alegerea unei zile / babe, circulă în popor două variante. Prima dintre ele și cea mai simplă este alegerea după bunul plac a unei zile, cu mențiunea că această alegere trebuie să fie făcută înainte de intervalul 1-9 martie. O altă variantă este alegerea babei în funcție de ziua de naștere. De exemplu, o persoană născută între 1 și 9 (valabil pentru orice lună), va avea baba conform cu ziua respcectivă. În caz că data nașterii este formată din două cifre, alegerea babei se face astfel: dacă cineva este născut pe 28 mai, baba se calculează astfel: 2+8=10, 1+0= 1, astfel cã baba va fi pe 1 martie.

Tradițiile legate de babe sunt diferite, în funcție de zonă. De exemplu, în Muntenia sunt 12 babe, nu 9 ca în restul țării, iar în Maramureș se obișnuiește ca în primele zile din martie să se bată ușile, pentru ca iarna să plece din casă și să facă loc unui anotimp cu temperaturi mai blânde, în timp ce în zona Ardealului babele se numesc Vântoase, din cauza vremii capricioase.

În străvechiul calendar român, anul începea odată cu prima zi a lunii martie, astfel că babele reprezintă un nou început, dar și lupta dintre iarnă și primăvară, fapt ce duce la o instabilitate crescută a vremii.

rootstireaActualitate/Esential
Babele sunt considerate personaje ale mitologiei populare românești și, încă din cele mai vechi timpuri, au fost văzute drept vestitoare ale primăverii.  Conform credinței populare, legenda Babelor este asociată cu Baba Dochia, responsabilă de venirea iernii, care începând cu 1martie și până pe data de 9 a aceleiași luni, aceasta...

Preluat de la romania ntv