Actorul american Luke Perry a fost spitalizat după ce ar fi suferit un accident vascular cerebral, relatează vineri DPA.

”În prezent, domnul Perry este ținut sub observație în spital”, a confirmat joi pentru The Times purtătorul de cuvânt al actorului.

Paramedicii din Los Angeles au răspuns miercuri dimineață la o ”solicitare medicală nespecificată”, apelul fiind dat de la o locuință din Sherman Oaks, a indicat purtătorul de cuvânt al departamentului de urgență, Brian Humphrey.

Humphrey nu a putut confirma alte detalii, însă a declarat că actorul a fost transportat cu ambulanța la un spital local.

Actorul în vârstă de 52 de ani, care a jucat recent în serialul “Riverdale”, ar fi suferit un accident vascular cerebral, potrivit TMZ, însă purtătorul de cuvânt al lui Perry a refuzat să confirme această informație.

Urgența medicală vine la scurt timp după ce 20th Century Fox a anunțat că celebrul serial din anii ’90 ”Beverly Hills 90210” va fi reluat sub forma a șase episoade. Perry, interpretul personajului Dylan din serial, nu a fost deocamdată confirmat oficial în distribuția acestui proiect.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/ctorul-luke-perry-din-beverly-hills-90210-este-spitalizat-53584.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/03/ctorul-luke-perry-din-beverly-hills-90210-este-spitalizat-53584-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv