Cel puțin 20 de militanți ai grupării teroriste Al-Shabaab, afiliată Al-Qaida, au fost uciși luni în urma unor raiduri aeriene efectuate de Statele Unite în centrul Somaliei, au anunțat reprezentanții Comandamentului African al Statelor Unite, citați de Reuters.

Statele Unite efectuează raiduri aeriene frecvente în Somalia pentru a susține guvernul somalez, care luptă împotriva militanților Al-Shabaab de mai mulți ani.

Comandamentl African al Statelor Unite (Africom) a transmis că raidurile au vizat o tabără a militanților din apropierea orașului Shebeeley din regiunea Hiran.

„Atacul aerian a provocat moartea a 20 de teroriști și distrugerea unui vehicul”, se menționează în comunicatul emis de Africom.

Deși frecvența raidurilor aeriene americane a crescut în ultima perioadă, este neclar momentan ce impact au asupra grupării teroriste. Gruparea Al-Shabaab dorește să înlăture de la putere Guvernul somalez și să impună o guvernare strictă, bazată pe legile islamice.

În anul 2018, aviația militară americană a efectuat aproximativ 50 de raiduri aeriene asupra unor poziții militare Al-Shabaab din Somalia.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/cel-putin-20-de-membri-ai-grupului-al-shabaab-au-fost-ucisi-in-bombardamente-americane-in-somalia-53539.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/cel-putin-20-de-membri-ai-grupului-al-shabaab-au-fost-ucisi-in-bombardamente-americane-in-somalia-53539-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv