Unul dintre suspecții în cazul asasinării proprietarului unei case de schimb valutar din județul Vrancea a fost eliberat recent în baza legii recursului compensatoriu. El fusese condamnat în 2017 la închisoare, pentru trafic și consum ilicit de droguri.

Vrânceanul are 33 de ani și este unul dintre cei trei bărbați reținuți luni în Vama Nădlac, în dosarul omorului de la Slobozia Ciorăști, județul Vrancea.

În 2017, el a primit de la judecătorii Tribunalului Galați o pedeapsă de doi ani și opt luni de închisoare pentru trafic și consum ilicit de droguri. Bărbatul a fost încarcerat la Penitenciarul Focșani, de unde a reușit să iasă în iulie 2018, fiind eliberat în baza recursului compensatoriu.

El a fost pus în libertate cu mai mult de un an înainte de termenul de ispășire a pedepsei, stabilit de judecătorii gălățeni la data de 29 septembrie 2019.

Presupușii criminali ai omului de afaceri găsit împușcat în mașină, pe marginea drumului, în Vrancea, au fost reținuți luni pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Cei trei, printre care se află și bărbatul eliberat în baza recursului compensatoriu, au fost prinși luni de către polițiștii de frontieră la Nădlac, în județul Arad, în timp ce încercau să iasă din țară.

Potrivit unor surse judiciare, cei trei suspecți au urmărit, în 22 februarie, victima, asociat al unei case de schimb valutar în Focșani, iar pe DJ 205 R ar fi blocat mașina acestuia, prin tamponare frontală. Doi dintre cei 3 suspecți ar fi tras mai multe focuri de armă asupra victimei, care a murit la scurt timp. Suspecții nu au furat bani din mașina victimei.

Săptămâna trecută, un bărbat de 61 de ani, asociat al unei case de schimb valutar, a fost găsit pe marginea unui drum județean, împușcat în propria mașină. Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a deschis un dosar penal pentru omor. Cadavrul bărbatului de 61 de ani a fost identificat de polițiștii din Vrancea, pe marginea Drumului Județean 205 R, pe raza comunei Slobozia Ciorăști, împușcat în propria mașină. Surse din Poliție declarau că bărbatul în vârstă de 61 de ani era asociat la o casă de schimb valutar, iar în autoturism a fost găsită o sumă mare de bani, inclusiv valută.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/unul-dintre-suspectii-in-cazul-asasinatului-eliberat-in-baza-recursului-compensatoriu-53529.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/unul-dintre-suspectii-in-cazul-asasinatului-eliberat-in-baza-recursului-compensatoriu-53529-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv