Atacantul lui Juventus, Cristiano Ronaldo, este cunoscut nu doar pentru evoluțiile sale excelente cu mingea la picior, dar și pentru fizicul, stilul și atenția pe care o are asupra tenului și părului lui. Astfel, jucătorul portughez a decis să investească în acest business.

 

Potrivit ilposticipo.it, Cristiano Ronaldo va deschide o clinică pentru transplant de păr în Madrid. Aceasta va fi inaugurată pe 18 martie și va avea personal specializat, aproximativ 150 de persoane, 18 camere, unde se vor putea face 18 transplanturi de păr în aceeași zi. Pentru această clinică, câștigătorul a cinci Baloane de Aur a cheltuit în jur de 25 de milioane de euro.

Daily Mail scrie că de această afacere se va ocupa iubita lui Ronaldo, Georgina Rodriguez.

“În afară de fotbal, sunt pasionat de sănătate, tehnologie și cercetare. Acestea sunt domeniile în care vreau să investesc.

Am vrut ca prima clinică să fie deschisă în Madrid, orașul în care am trăit mulți ani”, a spus Ronaldo, potrivit sursei citate.

Un transplat de păr la clinica lui Ronaldo va costa aproximativ 4.000 de euro.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/fotbalistul-cristiano-ronaldo-deschide-o-clinica-pentru-transplant-de-par-ce-preturi-vor-avea-serviciile-53538.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/fotbalistul-cristiano-ronaldo-deschide-o-clinica-pentru-transplant-de-par-ce-preturi-vor-avea-serviciile-53538-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv