Premierul Viorica Dăncilă îi invită luni, la ora 15.30 la Palatul Victoria, pe reprezentanții asociațiilor de magistrați, precum și pe cei ai Consiliului Superior al Magistraturii, pentru discuții pe legile justiției. 

“Având în vedere opiniile exprimate în spațiul public de diferite asociații profesionale din mediul juridic, premierul Viorica Dăncilă invită luni, 25 februarie 2019, ora 15.30 la Palatul Victoria câte un reprezentant al asociațiilor de magistrați, precum și reprezentanți ai CSM, pentru discuții pe marginea legislației în domeniul justiției”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului, remis MEDIAFAX.

Liderul Executivului asigură asociațiile de magistrați că există “întreaga disponibilitate a Guvernului pentru a sprijini toate instituțiile din sistemul judiciar în înfăptuirea unui act de justiție corect, cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor”.

Invitația la discuții vine după ce asociațiile de magistrați, respectiv Uniunea Judecătorilor din România (UNJR) și Asociația Magistraților din România (AMR), au criticat ordonanța de urgență pentru modificarea legilor justiției pe motiv că aceasta încalcă principiul separației carierelor judecătorilor și procurorilor, mai ales în ceea ce privește criterul de accedere la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Acesta a fost modificat în sensul în care orice magistrat cu o vechime de 18 ani, atât ca procuror cât și judecător, poate ocupa un loc la instanța supremă. Până acum, criteriul vechimii impunea 18 ani doar în funcția de judecător pentru a accede la instanța supremă.

Asociațiile au mai arătat că, prin modificările aduse de OUG, se dă posibilitatea unui judecător, care a fost anterior procuror, să devină șef la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la DNA, la DIICOT, “fapt ce constituie, de asemenea, o încălcare evidentă a principiului separării carierelor”.

Și secțiile pentru procurori și judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au criticat OUG, care a fost deja publicată în Monitorul Oficial, precizând, în plus față de obiecțiile asociațiilor, că prevederile referitoare la organizarea și conducerea Ministerului Public nu au fost propuse de Consiliu.

rootstireaActualitate/Esential
Premierul Viorica Dăncilă îi invită luni, la ora 15.30 la Palatul Victoria, pe reprezentanții asociațiilor de magistrați, precum și pe cei ai Consiliului Superior al Magistraturii, pentru discuții pe legile justiției.  'Având în vedere opiniile exprimate în spațiul public de diferite asociații profesionale din mediul juridic, premierul Viorica Dăncilă invită...

Preluat de la romania ntv