Circa 300 de “veste galbene” au defilat duminică la Paris, la trei luni după începerea acestei mișcări de contestare socială, pentru care sprijinul opiniei publice este în scădere, notează AFP.

Reuniți la 10:00 GMT în apropiere de Place de l’Étoile, manifestanții au părăsit bulevardul Champs-Elysees pentru a ajunge la Champ-de-Mars după-amiază.

Mobilizată din prima zi a acțiunii la 17 noiembrie, Martine Bonfilloup, 55 de anii, a venit duminică să “arate că mișcarea nu-și pierde suflul”. “Ați văzut că prețul benzinei a crescut din nou? Clasa medie este impozitată la maximum”, afirmă ea.

Această mișcare inedită, născută pe rețelele de socializare pentru a contesta fiscalitatea ridicată la carburanți, s-a răspândit în toată Franța și a determinat guvernul la măsuri sociale și lansarea unei mari dezbateri naționale.

“Vestele galbene”- care au manifestat în fiecare sâmbătă în toată țara de la jumătatea lunii noiembrie și au blocat circulația în intersecții – contestă politica fiscală și socială a guvernului, cer o putere de cumpărare mai mare, iar unii manifestanți solicită demisia președintelui Emmanuel Macron.

Majoritatea francezilor (52%) estimează că “vestele galbene” trebuie “să-și înceteze acum mișcarea și acțiunile”, potrivit unui sondaj Ifop pentru Journal du Dimanche.

Printre pancarte, duminică la Paris, unele invitau la organizarea unui referendum privind inițiativa cetățenească (RIC), în timp ce altele acuzau forțele de ordine de “mutilări ale civililor”.

Sâmbătă, manifestația s-a desfășurat fără incidente majore la Paris, dar a fost marcată de ciocniri la Toulouse și Bordeaux, alte două centre puternice ale mișcării de contestare în sud-vestul țării.

La Lyon (est), un violent atac asupra unei dube a poliției sâmbătă în cursul unei manifestații a “vestelor galbene”, filmată din vehicul, a fost vehement condamnat de către autoritățile franceze.

Manifestațiile au dus uneori la scene de gherilă urbană. Din 17 noiembrie, aceste evenimente s-au soldat cu 11 morți, în cea mai mare parte în urma unor accidente la baraje rutiere și cu cel puțin 1.700 de răniți – unii grav – în rândul “vestelor galbene” și 1.000 de răniți printre forțele de ordine.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/mai-multe-sute-de-veste-galbene-la-paris-pentru-a-marca-trei-luni-de-la-debutul-miscarii-53368.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/mai-multe-sute-de-veste-galbene-la-paris-pentru-a-marca-trei-luni-de-la-debutul-miscarii-53368-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv