Camera Comunelor a respins, joi seară, un proiect de lege care prevedea amânarea cu trei luni a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează postul Sky News.

Partidul Național Scoțian (SNP) propusese prelungirea cu trei luni a negocierilor dintre Londra și Bruxelles pe tema ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit).

Proiectul a fost respins de Camera Comunelor. Potrivit rezultatelor, 315 deputați s-au pronunțat împotriva inițiativei, iar 93 au votat favorabil.

Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, dar Guvernul Theresa May speră să obțină concesii suplimentare din partea Bruxellesului pentru a putea evita producerea unui Brexit fără acord.

Camera Comunelor a respins Acordul Brexit negociat de Theresa May cu Bruxellesul și a votat o serie de amendamente. Problema este că noua formă a Acordului care ar fi aprobat de parlamentarii britanici trebuie prezentată și Uniunii Europene, care a avertizat că proiectul de tratat nu va fi renegociat.

Theresa May vrea renegocierea situației frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroși parlamentari britanici. Garanțiile acordate Irlandei de Nord riscă să blocheze Marea Britanie în “serii de negocieri repetate” în următorii ani, se arată în raportul guvernamental de evaluare juridică.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroși politicieni britanici. Mai mulți membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest față de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/brexit-parlamentul-de-la-londra-refuza-amanarea-iesirii-marii-britanii-din-uniunea-europeana-53318.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/brexit-parlamentul-de-la-londra-refuza-amanarea-iesirii-marii-britanii-din-uniunea-europeana-53318-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv