Simona Halep a învins-o pe Katerina Siniakova, în meciul din turul I al Grupei Mondiale Fed Cup, de la Ostrava, scor 6-4, 6-0. După prima zi, Cehia și România sunt la egalitate, scor 1-1.

Halep (numărul 3 WTA) a câștigat primul set după 47 de minute de joc. Românca a obținut break-ul încă din game-ul inaugural, iar după cinci mingi de set irosite, aceasta și-a trecut în cont primul act, scor 6-4. În setul secund, Simona s-a impus după un adevărat tur de forță, scor 6-0. Siniakova (numărul 44 WTA) a câștigat doar 10 puncte în manșă și nu a avut nicio minge de game. Singura sincopă din jocul lui Halep a apărut la minge de meci, când a comis o dublă greșeală.

În primul meci de la Ostrava, Mihaela Buzărnescu, reprezentanta României, a pierdut în fața Karolinei Pliskova (numărul 5 WTA), scor 1-6, 4-6.

După prima zi la Fed Cup, Cehia și România se află la egalitate, 1-1. Duelul dintre cele două se reia, duminică, de la ora 14:00, cu meciul Karolina Pliskova – Simona Halep, urmat de Katerina Siniakova – Mihaela Buzărnescu.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/simona-halep-a-invins-o-pe-katerina-siniakova-la-fed-cup-cehia-romania-1-1-dupa-prima-zi-53231.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/simona-halep-a-invins-o-pe-katerina-siniakova-la-fed-cup-cehia-romania-1-1-dupa-prima-zi-53231-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv