Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, l-a acuzat pe editorul principal al publicației National Enquirer că a încercat să-l șantajeze, într-un articol exploziv publicat joi după-amiază pe blogul său personal, relatează CNN.

Bezos a dezvăluit în articolul publicat pe platforma Medium, ceea ce el susține că ar fi textul complet al e-mail-urilor pe care reprezentanții săi le-au primit de la directorii American Media Inc. (AMI), compania care deține National Enquirer.

Bezos, fondatorul și CEO-ul Amazon, a susținut că AMI l-a amenințat că va face publice fotografii compromițătoare și a publicat ceea ce el spune că ar fi e-mailurile primite de la AMI, detaliind ceea ce el a calificat drept “extorsiune și șantaj”.

“Mi s-a întâmplat ieri ceva neobișnuit, de fapt, pentru mine nu a fost doar neobișnuit – a fost pentru prima dată. Mi s-a făcut o ofertă pe care nu o pot refuza. Sau cel puțin așa au crezut cei mai buni oameni de la National Enquirer. Mă bucur că au crezut asta, pentru că i-au încurajat să pună totul în scris”, a scris Bezos.

“Mai degrabă decât să cedez la extorsiune și șantaj, am decis să public exact ceea ce mi-au trimis, în ciuda costurilor personale și a jenei cu care mă amenință”, a adăugat acesta.

Bezos a împărtășit ceea ce susține el că ar fi un e-mail primit de la șeful principal de conținut al AMI, Dylan Howard, în care Howard îl amenință că va face publice fotografii intime și personale și mesaje text ale sale cu o femeie cu care National Enquirer a susținut că acesta ar fi avut o aventură.

Unele dintre mesaje au fost făcute publice luna trecută. Bezos și soția lui, Mackenzie, divortează după 25 de ani de căsătorie.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/fondatorul-amazon-denunta-o-tentativa-de-extorsiune-din-partea-publicatiei-national-enquirer-53203.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/fondatorul-amazon-denunta-o-tentativa-de-extorsiune-din-partea-publicatiei-national-enquirer-53203-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv