Carmen Dan a declarat, marți, că este mulțumită de bugetul pe 2019 pe care Ministerul de Interne îl are alocat, precizând că este de 20 de ori mai mare decât în 2018. Potrivit ministrului, mare parte din buget acoperă cheltuielile cu personalul MAI, dar vor continua și investițiile.

„În anul 2018 am avut de 20 de ori buget mai mare decât în 2017 și anul acesta – buget de 20 de ori mai mare decât în 2018. Este un buget care a fost alcătuit tocmai pentru a ne permite să ne îndeplinom misiunea. Tot ceea ce s-a solicitat și ce s-a argumentat atunci când s-a discutat pe proiectul de buget a avut în vedere un singur obiectiv, cel pe care ni l-am asumat și care presupune prestarea unui serviciu public cât mai bun pentru cetățean. Mă bucur că lucrul acesta a fost înșeles de către colegii mei și mă bucur că în fiecare an am reușit să aduc un plus la buget care se concretizează în eficiența cu care prestăm acest serviciu public, în salarizarea de care se bucură personalul ministerului”, a declarat Carmen Dan, la Antena3.

Ulterior, Carmen Dan a revenit asupra informației privind bugetul și a precizat că bugetul este, de fapt, cu 20% mai mare: „Cineva mult mai atent, îmi sesizeaza unul din colegii mei de la Contabilitate, și cu permisiunea dumneavoastră aș face o rectificare, vis-à-vis de buget, avem un buget cu 20% mai mare”.

Potrivit ministrului de Interne, mare parte din acest buget va merge la cheltuielile cu personalul MAI.

„Vom continua politica de investiții. În continuare vom avea achiziții de autospeciale, ne vom preocupa de reabilitarea unor sedii, de data aceasta și spre instituțiile prefectului, ne vom ocupa de achizițiile de echipament în continuare”, a mai spus Carmen Dan.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/carmen-dan-anul-acesta-avem-buget-mai-mare-decat-in-2018-53164.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/02/carmen-dan-anul-acesta-avem-buget-mai-mare-decat-in-2018-53164-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv