O bătrână în vârstă de 85 de ani, din municipiul Focșani, găsită de familie într-o stare de hipotermie severă, cu o temperatură a corpului de 26,5 grade C, și considerată moartă, și-a revenit miraculos chiar în timp ce familia se pregătea să cheme preotul pentru cele creștinești, potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea.

„Cei din familie au găsit-o ieri dimineață (miercuri – n.red.) în stare de inconștiență. Au crezut că a murit, au băgat-o în casă și au făcut focul, după care au decis să cheme preotul. După o perioadă de timp, în cursul după-amiezii, femeia a deschis ochii și, în aceste condiții, membrii familiei au realizat că bătrâna nu este moartă și au chemat ambulanța.

Echipa medicală care a ajuns la fața locului a găsit femeia într-o stare de hipotermie severă. Este posibil ca aceasta să fi suferit un accident vascular cerebral, motiv pentru care a căzut și nu a mai reușit să facă focul pentru a se încălzi”, a declarat, joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Marinela Preda.

În prezent, femeia se află internată la Secția de Terapie Intensivă, în stare gravă. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean de Urgență “SF. Pantelimon” din Focșani, femeia a ajuns la Urgență cu “hipotermie severă, temperatura 26,5 grade C, alzheimer, bradicardie”.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/01/o-batrana-din-vrancea-si-a-revenit-chiar-in-timp-ce-familia-o-pregatea-de-inmormantare-53071.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/01/o-batrana-din-vrancea-si-a-revenit-chiar-in-timp-ce-familia-o-pregatea-de-inmormantare-53071-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv