Sorina Pintea a spus că în perioada epidemiei de gripă cursurile nu vor fi suspendate, iar anumite cazuri, decizia aparținând DSP. La rândul său, directorul de la „Matei Balș”, Streinu Cercel, a precizat că este important ca, în vacanță, elevii să evite aglomerațiile.

“Evoluția (n.r. – gripei) este influențată de aglomerații mai puține, iar vacanța de săptămâna viitoare credem că poate să influențeze în bine cu condiția ca în această perioadă copii să evite colectivitățile. (…) În prima săptămnă în care am luat decizia de a transmite rugămintea Ministerului Educației Naționale de a suspenda cursurile, avem 5.824 de îmbolnăviri. În următoarea săptămână, exceptând acele zile libere am avut 4.700, tot un număr foarte mare. (…) Este vorba despre infecții respiratorii, nu vorbim de gripă”, a declarat, miercuri, ministru Sănătății, Sorina Pintea.

De asemenea, ministrul Sănătății a explicat că, în ciuda faptului că există o circulație mai intensă a virusului gripal în regiunile de Sud și Sud-Est, problemele în școli sunt punctuale, astfel încât acestea nu vor fi închise, precizând că dacă numărul de elevi absenți într-o unitate de învățământ e de 20% aceasta poate fi închisă.

Sorina Pintea a precizat că decizia de a suspenda cursurile într-o clasă sau într-o șcaolă aparține Inspectoratului Școalar pe baza recomandărilor venite de la Direcțiile de Sănătate Publică.

La rândul său, managerul Institutului “Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, a spus că vacanța intersemestrială de săptămâna viitoare este binevenită.

“Slavă Domnului că o să vină o vacanță, scurtă sau lungă nu are importanță. Dacă lumea înțelege să nu-și ia copiii și să nu-i ducă în malluri este un lucru bun. Dacă nu înțeleg acest lucru, atunci ne vom aștepta să avem alte îmbolnăviri. Recomandarea noastră este ca în această perioadă să-i ducă la bunica sau bunicul, nu în mall-uri, unde aglomerația este foarte mare”, a declarat managerul Institutului “Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat, miercuri dimineață că e declarată epidemie de gripă, deoarece au fost înregistrate trei săptămâni epidemice consecutiv și sunt 54 de decese din cauza bolii.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/01/ce-se-intampla-cu-scolile-in-timpul-epidemiei-de-gripa-anuntul-ministrului-sanatatii-53048.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/01/ce-se-intampla-cu-scolile-in-timpul-epidemiei-de-gripa-anuntul-ministrului-sanatatii-53048-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv