O plângere penală a fost depusă în cazul fetiței de 11 ani din Sinaia care a ajuns în stare gravă la spitalul din Brașov, unde a eliminat un tifon, cel mai probabil uitat în corpul ei în urmă cu un an, când a fost operată de apendicită.

Reprezentantul legal al familiei fetiței, Daniel Gașpar, a declarat, corespondetului MEDIAFAX, că a depus, marți, o plângere penală pentru vătămare corporală din culpă, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia.

Avocatul a sesizat și Colegiul Medicilor din București.

„Plângerea penală este pentru vătămare corporală din culpă, îndreptată împortiva echipei care a participat la operație”, a declarat Gașpar.

Avocatul a adăugat că un medic legist, din partea familiei, va face o expertiză paralelă cu cea oficială.

Fetița de 11 ani din Sinaia a ajuns în stare gravă la spitalul din Brașov, după ce a fost tratată câteva zile la Sinaia pentru o infecție puternică. La Brașov, fetița a eliminat un tifon, cel mai probabil uitat în corpul ei în urmă cu un an.

Mama copilei, Maria Marcu, declara că tifonul a fost uitat la operația de apendicită pe care fata a suferit-o anul trecut.

„Au confirmat doctorii că este uitat tifonul de la operația de apendicită. Corpul nu produce tifon, altă operație nu a avut, de introdus nu se putea introduce”, spunea mama fetiței.

Luni, la Brașov, copila a fost supusă unei investigații sub anestezie generală, medicii urmând să afle cum a ajuns fetița să elimine tifonul prin urină. Dr. Marcel Albean, purtător de cuvânt la Spitalul Clinic de Copii Brașov, spunea că se presupune că tifonul a rămas în corpul copilei după o intervenție chirurgicală, însă medicii nu excludeau nici varianta potrivit căreia fata să își fi introdus singură firele de tifon.

Tot luni, medicii brașoveni spuneau că nu au contactat medicii din Sinaia pentru a cere detalii despre operația în care este posibil să-i fi rămas compresa.

Conducerea spitalului din Sinaia nu a putut fi contactată luni.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/01/plangere-penala-in-cazul-fetitei-care-avea-tifon-uitat-in-corp-53029.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/01/plangere-penala-in-cazul-fetitei-care-avea-tifon-uitat-in-corp-53029-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv