Un tânăr de 19 ani a fost arestat preventiv, marți, pentru omor, fiind acuzat că a înjunghiat mortal o femeie în localitatea Olosig, județul Bihor, după ce aceasta care ar fi parcat mașina în fața casei agresorului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtărtorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că presupusul autorul al crimei a aplicat victimei mai multe lovituri de cuțit în zona gâtului și toracelui, în urma unui conflict între două familii de etnie romă.

”Avem înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Pe fondul unui conflict dintre două familii de etnie romă care a avut loc duminică seara în localitatea Olosig, Săcueni, un tânăr de 19 i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit în zona gâtului și toracelui unei femei de 48 de ani. În ciuda manevrelor de resuscitare făcute, victima a decedat. Autorul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost prezentat, marți, instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, a spus Cotrău.

Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că acest conflict a izbucnit după ce victima ar fi parcat mașina în fața casei agresorului.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/01/femeie-ucisa-de-un-tanar-de-19-ani-dupa-ce-a-parcat-masina-in-fata-casei-sale-52763.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/01/femeie-ucisa-de-un-tanar-de-19-ani-dupa-ce-a-parcat-masina-in-fata-casei-sale-52763-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv