La Constanța a fost inaugurat pe 7 ianuarie, laboratorul de Rezonanță Magnetică Nucleară, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” . Conform oficialităților se dorește ca orașul să dețină un RMN de stat pentru cadobrogenii să nu mai facă drumuri către București sau alte orașe pentru a beneficia de această analiză la un spital de stat.

Echipamentele cu care a fost dotat laboratorul au fost achiziționate de către Ministerul Sănătății, cu finanțare din partea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), în cadrul Proiectului privind Reforma Sectorului Sanitar – Îmbunătățirea Calității și Eficienței Sistemului Sanitar.

„Consider că este un pas uriaș pentru constănțeni, deoarece nu vor mai fi obligați să meargă la clinicile private pentru o astfel de investigație. De asemenea, cu ajutorul acestei aparaturi, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța își va reduce considerabil cheltuielile generate de achitarea serviciilor de imagistică către un operator privat, iar banii economisiți vor fi redirecționați spre alte secții din cadrul spitalului. Este esențial ca Spitalul Județean Constanța să dețină echipamente medicale performante, a declarat  Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Pe lângă echipamentele achiziționate, investițiile în acest laborator au constat și în recompartimentarea spațiului și modernizarea mobilierului. Valoarea lucrărilor a fost de aproximativ 600.000 lei.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/01/constanta-dobrogenii-au-rmn-de-stat-52700.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/01/constanta-dobrogenii-au-rmn-de-stat-52700-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv