În perioada 19 noiembrie-30 decembrie, polițiștii din toată țara au confiscat peste 28 de tone de materiale pirotehnice care urmau să fie vândute ilegal pentru Revelion. Valoarea acestor materiale se ridică la peste un milion de lei.

„De la declanșarea acțiunii naționale „Foc de artificii”, Poliția Română a desfășurat mii de acțiuni de verificare a legalității operațiunilor cu articole pirotehnice, ridicând, în urma neregulilor depistate, peste 28 de tone de produse, în valoare de aproape 1.200.000 de lei. Numai în cursul acțiunilor din ultimele 3 zile, polițiștii au indisponibilizat 8.900 de kilograme de articole pirotehnice”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Potrivit Poliței, în perioada 19 noiembrie – 30 decembrie polițiștii din toată țara, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a Poliției Române, au organizat 3.469 de acțiuni și controale în complexe, piețe și alte obiective și au verificat activitatea a 1.198 de persoane fizice și juridice, autorizate să deruleze operațiuni cu articole pirotehnice. În urma activităților, polițiștii au constatat 1.016 infracțiuni și au depistat 1.012 persoane fizice și juridice neautorizate, față de 1.020 de persoane fiind efectuate cercetări în cauze penale.

„Totodată, au fost confiscate 28.453 de kilograme de articole pirotehnice (din categoriile F1, F2, F3 și F4), în valoare de peste 1.190.000 de lei și au fost retrase 8 autorizații de comercializare, fiind aplicate și 239 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 225.000 de lei”, se mai arată în comunicatul IGPR.

Numai în ultimele 3 zile, polițiștii au organizat 459 de controale în complexe și piețe și au controlat 174 de persoane fizice și juridice autorizate să opereze cu articole pirotehnice. Alte 281 au fost descoperite fără autorizație. Au fost întocmite dosare penale pentru 283 de infracțiuni constatate, fiind cercetate 263 de persoane, iar pentru alte nereguli, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 21.000 de lei. Valoarea celor 8.900 de kilograme de produse pirotehnice, ridicate în aceste zile, se ridică la 272.500 de lei, spun reprezentanții IGPR.

„La data de 28 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Gorj au efectuat 3 percheziții domiciliare pe teritoriul județului, la locuințele unor persoane cercetate pentru infracțiuni la regimul articolelor pirotehnice. Au fost ridicate 1.393 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, P1 și P2, deținute fără drept în vederea comercializării.În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive republicată”, se arată în comunicatul IGPR.

Potrivit sursei citate, la data de 29 decembrie a.c., au fost puse în executare 11 mandate de percheziție, iar în urma acțiunii au fost indisponibilizate aproximativ 3.000 de kilograme de articole pirotehnice, față de 39 de persoane fiind efectuate cercetări, privind săvârșirea infracțiunii de operațiuni fără drept cu articole pirotehnice.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/politia-romana-a-confiscat-28-de-tone-de-petarde-in-valoare-de-peste-un-milion-de-lei-52644.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/politia-romana-a-confiscat-28-de-tone-de-petarde-in-valoare-de-peste-un-milion-de-lei-52644-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv