O angajată a Fondului Național de Garantare, Anca Doriana Stan, a fost condamnată de Tribunalul București la 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență, decizia nefiind definitivă. Femeia a fost condamnată în dosarul privind suspiciuni de corupție în programul Prima Casă.

Anca Doriana Stan, angajată Fondului Național de Garantare, a fost condamnată, în dosarul privind mita pentru programul Prima Casă, la 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influență. Decizia nu este definitivă.

Femeia a fost acuzată că ar fi cerut bani pentru a urgenta dosare înscrise în programul Prima Casă. Cauza în care a fost judecată Anca Doriana Stan a fost disjunsă din dosarul privind suspiciunile de corupție în programul Prima Casă, deoarece a semnat un acord de recunoaștere a vinei.

„Inculpata va presta o muncă în folosul comunității pe o durată de 60 de zile, fie la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecșie a Drepturilor Copilului Sector 4, fie la Direcția Piețe și Gestionare Activități Comerciale Sector 4. Inculpata este atenționată că în caz de nerespectare, cu rea-credință, a măsurilor și obligațiilor dispuse pe perioada termenului de supraveghere, sau dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune se va revoca suspendarea, fiind dispusă executarea pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare”, mai arată decizia magistraților Tribunalului București.

Procurorii Parchetului General au trimis-o în judecată pe Anca Doriana Stan, angajată Fondului Național de Garantare, în luna septembrie a acestui an.

Potrivit rechizitoriului, Stan Anca Doriana în perioada noiembrie 2017- iulie 2018, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de angajată a Fondulului Național de Garantare, Compatimentul Financiar Preventiv, având influență și lăsând să se înțeleagă că are influență asupra celorlalți angajați ai Fondulului Național de Garantare, în special din cadrul Serviciului Prima Casă, ar fi pretins și primit sume de bani de la intermediari sau de la beneficiarii unor dosare de creditare, în nouă situații, pentru a interveni pe lângă ceilalți funcționari din cadrul instituției, în vederea urgentării unor dosare de creditare înscrise în programul național ,,Prima Casă”.

Întrucât procurorii nu au finalizat cercetările, s-a dispus totodată disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar și înregistrarea acestuia pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică „în vederea continuării cercetărilor cu privire la ceilalți suspecți și inculpați din prezenta cauză, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție, dar și pentru documentarea întregii activități infracționale, perioada vizată în stadiul actual al anchetei fiind 2015-prezent”.

„Investigațiile vor continua în vederea stabilirii întregii activități infracționale a persoanelor cercetate și tragerii acestora la răspundere penală, cu mențiunea că cercetările vizează și alte persoane fizice și juridice (brokeri, agenți imobiliari, dezvoltatori imobiliari, societăți de consultanță) implicate în activitatea infracțională, care au avut drept scop obținerea într-un timp redus a garantărilor emise de F.N.G.C.I.M.M., în cadrul Programului ,,Prima Casă”. (…) Procurorii au propus instanței de judecată menținerea măsurii preventive a arestului preventiv luată față de inculpata Stan Anca Doriana și a tuturor măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, respectiv menținerea sechestrului asigurator instituit asupra unui imobil și a măsurii asiguratorii a popririi asupra unor conturi bancare aparținând inculpatei”, au spus procurorii la acel moment.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/dosarul-prima-casa-condamnare-cu-suspendare-pentru-o-angajata-a-statului-care-cerea-bani-pentru-a-urgenta-dosarele-52621.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/dosarul-prima-casa-condamnare-cu-suspendare-pentru-o-angajata-a-statului-care-cerea-bani-pentru-a-urgenta-dosarele-52621-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv