Ministrul de externe mexican Marcelo Ebrard a declarat vineri că guvernul său nu va repatria solicitanții de azil, la o zi după ce Mexicul a anunțat că va accepta unii migranți deportați din SUA în timpul procesării cererilor lor de azil, transmite Reuters.

Vorbind în aceeași conferință de presă cu Ebrard, adjunctul ministrului de interne mexican Alejandro Encinas a spus că se așteaptă ca fluxurile de migranți către Mexic să crească în 2019. El a precizat că guvernul mexican are în vedere o serie de măsuri pentru gestionarea acestei probleme.

Ministrul securității interne din SUA, Kirstjen Nielsen, a anunțat joi că Statele Unite vor trimite înapoi imigranții ilegali în Mexic pe perioada examinării dosarului lor de către autorități, pentru a-i împiedica să ‘dispară’ pe teritoriul american.

Imigranții, intrați în mod clandestin pe teritoriul american sau care nu dispun de documente în regulă, vor aștepta de acum hotărârile judecătorești în Mexic, indiferent dacă li se acordă sau nu dreptul de a rămâne în Statele Unite, a adăugat ea.

Președintele american Donald Trump a făcut din lupta împotriva imigrației ilegale una dintre prioritățile președinției sale. El a promis ridicarea unui zid la granița cu Mexicul și a ordonat desfășurarea de trupe pentru a securiza frontiera. De asemenea, liderul de la Casa Albă a luat măsuri pentru a restrânge dreptul la azil, însă acestea au fost anulate de justiție. 

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/mexicul-anunta-ca-nu-va-deporta-solicitantii-de-azil-52550.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/mexicul-anunta-ca-nu-va-deporta-solicitantii-de-azil-52550-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv