Fostul parlamentar Dan Șova a declarat, miercuri noaptea, după ce a fost eliberat din Penitenciarul Jilava în urma contestării alcătuirii completurilor de 5 judecători, că a fost condamnat cu o decizie de 3 la 2, iar judecătorul care a făcut diferența nu trebuia să fie în complet. 

“Decizia Curții Constituționale a stabilit că acel complet care m-a condamnat a fost nelegal constituit. O singură remarcă am de făcut: am fost condamnat cu o decizie de 3 la 2 în care doi judecători m-au achitat, iar judecătorul care a făcut diferența este exact cel care nu trebuia să fie în complet.

Este vorba despre o faptă pe care nu am comis-o. Nu m-am așteptat la acea decizie (de condamnare -n.r.). În măsura în care Înalta Curte era obligată să respecte decizia Curții, da, mă așteptam (să fiu eliberat acum -n.r).

Nu o să discut propriu-zis despre închisoare pentru că nu e o chestiune de povestit, a fost o experiență umilitoare, repet, pentru că am fost nevoit să vin în detenție pentru o faptă pe care nu am comis-o”, a declarat Dan Șova.

Fostul deputat Dan Șova era condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora, fiind încarcerat în Penitenciarul Jilava.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri noapte, eliberarea mai multor persoane în dosare în care avocații condamnaților au contestat alcătuirea completurilor de cinci judecători. Astfel, au fost puși în libertate Rudel Obreja, Constantin Niță și Dan Șova. În aceste dosare, avocații au formulat contestații în anulare după decizia Curții Constituționale privind componența completurilor de 5 judecători, iar magistrații Completului 2 de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis, miercuri seară, ca, până la soluționarea definitivă a contestației în anulare, condamnații să fie puși în libertate, prin suspendarea executării.

Termenul fixat pentru soluționarea contestațiilor în anulare este, în toate cele trei cazuri, 21 ianuarie 2019.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/dan-sova-dupa-eliberarea-din-penitenciarul-jilava-judecatorul-care-a-facut-diferenta-este-cel-care-nu-trebuia-sa-fie-in-complet-o-experienta-umilitoare-52526.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/dan-sova-dupa-eliberarea-din-penitenciarul-jilava-judecatorul-care-a-facut-diferenta-este-cel-care-nu-trebuia-sa-fie-in-complet-o-experienta-umilitoare-52526-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv