MAE a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că Celula de criză continuă acțiunile pentru eliberarea românului răpit în 2015, în Burkina Faso. Reacție vine după ce organizația teroristă Al-Qaida în Mali a anunțat, miercuri, suspendarea negocierilor pentru eliberarea a cinci ostatici, inclusiv cel român.

“Celula de criză interinstituțională care gestionează situația cetățeanului român răpit în Burkina Faso a luat notă de informațiile apărute în mass media pe această temă. În context, reiterăm faptul că Celula de criză interinstituțională își continuă activitatea, în regim de permanență, pentru gestionarea situației și depune toate eforturile pentru eliberarea cetățeanului român. Totodată, Celula de criză menține o colaborare permanentă cu partenerii internaționali ai României. Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca tratarea în spațiul public a elementelor privind acest caz, dat fiind caracterul specific și sensibil al acestuia, să se facă cu toată precauția”, a explicat MAE, într-un răspuns transmis, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX.

Reacția MAE vine în contextul în care organizația teroristă Al-Qaida în Mali a anunțat, miercuri, suspendarea negocierilor pentru eliberarea a cinci ostatici, inclusiv a românului răpit în anul 2015 în Burkina Faso.

Alianța teroristă Nusrat al-Islam wal-Muslimin – considerată drept filiala din Mali a rețelei teroriste Al-Qaida – a difuzat miercuri un comunicat în care anunță numele celor cinci ostatici pe care îi deține, avertizând că negocierile pentru eliberarea captivilor au fost suspendate.

Cei cinci ostatici sunt Iulian G. (România), Jocelyn E. (Australia), Béatrice S. (Elveția), Gloria Cecilia N.A. (Columbia) și Sophie P. (Franța), informează agențiile de presă Al-Akhbar și EFE.

Grupul terorist a transmis că suspendă “orice fel de comunicare” despre ostatici, pe durată nedeterminată. Organizația islamistă a acuzat Guvernul de la Paris “colonizator” că este “responsabil direct” de tergiversarea negocierilor. Guvernele țărilor din care provin ostaticii au “partea lor de responsabilitate”, subliniază grupul Nusrat al-Islam.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/mae-continua-eforturile-pentru-eliberarea-romanului-rapit-in-burkina-faso-52522.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/mae-continua-eforturile-pentru-eliberarea-romanului-rapit-in-burkina-faso-52522-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv