Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii care aduce modificări Codului de procedură civilă. Camera Deputaților a modificat, prin reexaminare, respectiva lege ca urmare a deciziei CCR care a admis parțial sesizarea ÎCCJ de neconstituționalitate.

Șeful statului a semnat, luni, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, a anunțat Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă.

Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, pe 28 noiembrie.

Pe 12 noiembrie, Senatul a modificat, prin reexaminare, legea privind Codul de procedură civilă, ca urmare a deciziei CCR care a admis parțial sesizarea ÎCCJ de neconstituționalitate.

Comisia specială pentru modificarea legilor justiției a modificat proiectul de lege privind Codul de procedură civilă înainte ca acesta să intre în plenul Senatului.

„În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, nu sunt supuse recursului hOtărârile pronunțate până la data de 19 iulie 2017, inclusiv în cererile prevăzute la art 94, pct 1 lit a-i din Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropiere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciae, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.

În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inslusiv, precum și în procesele portine începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art 94 pct 1 litera a-i din Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”, prevăd modificările aduse articolului XVIII.

În forma adoptată de Parlament, articolul XVIII arăta astfel: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art 94 pct 1 litera a-i din Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncp și de asigurări sociale, în materie de expropriere. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Inițiatorii proiectului legislativ sunt mai mulți parlamentari din PSD.

Pe 12 iunie, Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat CCR cu privire la neconstituționalitatea unor prevederi din actul normativ. Pe 4 iulie, Curtea Constituțională a admis sesizarea de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 454/ 04/07/2018. Astfel că proiectul legislativ s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia instituției.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/iohannis-a-promulgat-legea-privind-codul-de-procedura-civila-52484.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/iohannis-a-promulgat-legea-privind-codul-de-procedura-civila-52484-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv