Un hoț a jefuit o bancă după ce s-a așezat la coada de la ghișeu, cu masca pe față, pentru a-și aștepta rândul, transmite The Telegraph.

Angajaților li s-a părut suspect bărbatul, dar nu au alertat poliția deoarece au crezut că acesta suferă de o boală de piele și de aceea nu dorește să își arate fața, potrivit managerului sucursalei respective, Gemma Hughes. Aceasta chiar l-a întrebat pe hoț dacă îl poate ajuta cu ceva, în timp ce acesta aștepta. Bărbatul a răspuns că nu, iar ea l-a lăsat în pace.

Astfel, hoțul a stat 15 minute cu masca pe față în sucursala băncii. Când a ajuns la ghișeu, a luat 370 de lire sterline, după ce a spus că are la el acid și o bombă.

Ulterior, infractorul, Simon Jones (38 de ani), a fost prins, iar zilele trecute și-a aflat sentința. Bărbatul a pledat vinovat și va petrece trei ani și trei luni după gratii.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/un-hot-mascat-a-furat-bani-dintr-o-banca-dupa-ce-s-a-asezat-la-coada-si-si-a-asteptat-timp-de-15-minute-randul-52447.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/un-hot-mascat-a-furat-bani-dintr-o-banca-dupa-ce-s-a-asezat-la-coada-si-si-a-asteptat-timp-de-15-minute-randul-52447-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv