Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a transmis marți că nu va accepta noi negocieri cu Marea Britanie pe tema Acordului Brexit, în contextul în care premierul britanic Theresa May a solicitat acest lucru, afirmă surse politice de la Berlin citate de publicația Die Zeit.

Oficiali din cadrul grupului parlamentar al Uniunii Creștin-Democrate (CDU) au declarat că Angela Merkel se opune unor noi negocieri cu Guvernul de la Londra pe tema Brexit.

“Nu există niciun spațiu pentru noi negocieri”, a declarat un oficial din cadrul CDU.

Uniunea Europeană nu va renegocia deloc proiectul de acord pe tema Brexit semnat cu Marea Britanie, a declarat luni seară președintele Consiliului European, Donald Tusk. “Am decis să convoc joi o reuniune a Consiliului European pe tema Articolului 50” (Brexit), a transmis Donald Tusk, luni seară, prin Twitter. “Nu vom renegocia acordul, nici măcar garanțiile vamale, dar suntem dispuși să discutăm despre modalități de facilitare a ratificării de către Marea Britanie. Dat fiind că timpul trece rapid, vom discuta și despre pregătirile pentru scenariul ieșirii Marii Britanii din UE fără niciun acord”, a adăugat Donald Tusk. Și Comisia Europeană a respins ideea unor noi negocieri.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, vrea să se deplaseze la Bruxelles pentru renegocierea situației frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroși parlamentari britanici.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/angela-merkel-se-opune-unor-noi-negocieri-cu-marea-britanie-pe-tema-acordului-brexit-52387.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/angela-merkel-se-opune-unor-noi-negocieri-cu-marea-britanie-pe-tema-acordului-brexit-52387-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv