O femeie de 33 de ani a fost reținută, vineri, sub acuzația că l-ar fi bătut pe iubitul ei cu pumnii, picioarele și obiecte de bucătărie, în apartamentul tinerei, închiriat în municipiul Botoșani, după ce acesta a găsit-o în casă cu un alt bărbat.

Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, femeia de 33 de ani a sunat la 112, în noaptea de joi spre vineri, și ar fi încercat să-i inducă în eroare pe anchetatori, anunțând că bărbatul de 39 de ani, care era plin de sânge, a venit bătut în apartamentul ei din Botoșani.

Surse din rândul anchetatorilor susțin însă că cei doi s-au certat după ce femeia ar fi fost prinsă cu un alt bărbat în casă.

Aceleași surse spun că la mijloc ar fi fost și o sumă de bani pe care femeia o datora iubitului ei. Aceasta l-ar fi lovit cu pumnii și picioarele, dar și cu obiecte de bucătărie.

”A avut loc un conflict spontan, din spusele celor prezenți, adică ale inculpatei și ale martorului. A fost și un alt martor acolo. Era vorba de o sumă de bani, împrejurare în care inculpata i-a aplicat câteva lovituri victimei, după care au urmat o serie de lovituri cu pumnii, cu picioarele, cu obiecte din bucătărie pe care le avea la îndemână, de către femeie, iar când a constat că victima nu mai prezintă semne vitale a sesizat Serviciul de Ambulanță, însă la sosirea acestora victima era decedată deja. A fost sesizat prin intermediul 112 că într-un apartament este o persoană cu multiple leziuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Valeriu Chihaia.

Potrivit acestuia, inițial femeia și bărbatul aflați în casă au spus că victima a venit bătută de afară, însă urmele de violență găsite în apartament duceau cu gândul la altceva.

Femeia a fost reținută, iar după audieri anchetatorii vor stabili dacă femeia va fi dusă în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzată de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/barbat-omorat-in-bataie-de-iubita-lui-pe-care-a-gasit-o-cu-un-alt-barbat-in-casa-52327.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/barbat-omorat-in-bataie-de-iubita-lui-pe-care-a-gasit-o-cu-un-alt-barbat-in-casa-52327-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv