Magistrații Tribunalului București l-au condamnat pe soțul directoarei de grădiniță, acuzat că a înjunghiat-o pe aceasta mortal chiar în fața instituției la începutul anului, în condițiile în care aceasta avea un ordin de restricție împotriva lui, la închisoare pe viață. Decizia nu este definitivă.

“În baza art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal condamnă inculpatul BOTAN MARIUS-CRISTIAN, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat comis asupra unui membru de familie, la pedeapsa detențiunii pe viață”, se arată în decizia Tribunalului București, din 29 noiembrie 2018.

Hotărârea magistraților poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Femeia, în vârstă de 38 de ani, înjunghiată mortal de către soț, într-o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei, în ianuarie 2018, avea ordin de restricție împotriva acestuia din noiembrie 2017, cu o durată de 6 luni, fiind emis de Judecătoria Sectorului 2. Ea a murit ulterior la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.

Femeia avea certuri dese cu soțul său, iar în unele nopți dormea în sediul grădiniței de frică să nu meargă acasă, potrivit mărturiilor unei vecine.” Eu știu că sunt căsătoriți, dar aveau probleme, se certau, sunt doi copii la mijloc, erau nopți când ea rămânea să doarmă în grădiniță de frică să nu se ducă acasă. Să fie vreo 5-6 ani de când funcționează grădinița”, a declarat, pentru MEDIAFAX, atunci, o vecină.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) au precizat, la acea vreme, pentru MEDIAFAX, că grădinița, care se numește Funnyland, nu era acreditată de către Ministerul Educației.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/cazul-femeii-ucise-in-fata-gradinitei-in-capitala-sotul-victimei-condamnat-la-inchisoare-pe-viata-52314.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/cazul-femeii-ucise-in-fata-gradinitei-in-capitala-sotul-victimei-condamnat-la-inchisoare-pe-viata-52314-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv