De Ziua Națională a României constănțenii au intrat și în spiritul Sărbătorilor de Iarnă, sâmbătă seară fiind aprinse luminițele Târgului de Crăciun din Piața Ovidiu. Târgul trebuia deschis vineri, însă lucrările au fost întârziate din cauza viscolului din ultimele zile.

Christmas Market By The Sea, așa cum este denumit primul Târg de Crăciun din Constanța, se desfășoară între 1 și 27 decembrie, în Piața Ovidiu din Constanța.

Vizitatorii se pot bucura de concerte și spectacole, un târg tradițional cu decorațiuni și produse de sezon, cadouri, dulciuri, mâncare și băuturi, precum și un patinoar, un carusel, un trenuleț, mașinuțe pentru copii, căsuța lui Moș Crăciun, bradul de Crăciun și un loc special amenajat pentru donații către cei nevoiași. De asemenea, Casa lui Moș Crăciun, dedicată în totalitate celor mici, este locul unde Moș Crăciun și ajutoarele lui îi așteaptă pe copii și scrisorile lor cu dorințe.

Pregătirile au început încă de miercuri, iar târgul ar fi trebuit să fie deschis vineri seară, dar lucrările au fost întârziate din cauza viscolului ce s-a abătut asupra orașului de la mijlocul săptămânii. Astfel că organizatorii au ales să deschidă Târgul de Crăciun chiar de Ziua Națională a României, dublând astfel bucuria constănțenilor.

Între timp au fost amplasate caruselul, trenulețul și mașinuțele pentru copii, dar și căsuțele cu mâncare, băutură și cu dulciuri.

„Amplasarea cortului încălzit, amenajarea locului special pentru donații către cei nevoiași și a Căsuței lui Moș Crăciun vor începe luni, 3 decembrie, și se vor desfășura până joi, 6 decembrie, finalizarea lor depinzând strict de condițiile meteo”, au declarat organizatorii târgului. De asemenea, și perioada amplasării patinoarului va fi stabilită în zilele următoare, în funcție de condițiile atmosferice.

Sâmbătă, 1 decembrie, constănțenii sunt așteptați la prima seară de concerte din cadrul Christmas Market By The Sea. Începând cu ora 20.00 vor concerta Soundopamine și Jazu. În zilele următoare vor mai concerta, între alții, Vița de Vie, Robin And The Backstabbers, Omul cu Șobolani, Golan The Mono Jacks și Cred Că Sunt Extraterestru.

Primăria Constanța a blocat circulația autovehiculelor pe arterele de acces spre Piața Ovidiu.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/constanta-targul-de-craciun-deschis-de-ziua-nationala-52241.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/12/constanta-targul-de-craciun-deschis-de-ziua-nationala-52241-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv