Uganda a direcționat arme importate din țări europene, inclusiv România, către Sudanul de Sud, în pofida embargoului asupra armelor impus de UE, potrivit unui raport al Conflict Armament Research, în care se precizează că nu există indicii că statele exportatoare știau de transferul armelor.

Raportul este o “imaginea criminalistică a modului în care interdicțiile privind transferurile de arme către părțile implicate în conflict au eșuat”, a declarat James Bevan, directorul executiv al organizației Conflict Armament Research, informează agenția The Associated Press.

Mii de arme de asalt și milioane de cartușe din România, Bulgaria și Slovacia au fost exportate în Uganda, care apoi le-a transferat autorităților din Sudanul de Sud, în pofida embargoului UE asupra armelor ce vizează părțile implicate în conflictul civil din ultima țară.

Cât privește țările exportatoare, nu există element care să sugereze că acestea erau complice, ori măcar conștiente de deturnarea armelor.

După aproape cinci ani de lupte intense, părțile implicate în războiul civil din Sudanul de Sud au semnat în septembrie un acord de pace pentru a pune capăt conflagrației în urma cărora aproape 400.000 de oameni au murit, iar alte câteva milioane s-au refugiat în țările vecine. De-a lungul războiului au au fost încheiate și apoi încălcate mai multe armistiții și acorduri de pace.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/arme-produse-in-romania-folosite-in-razboiul-civil-din-sudanul-de-sud-raport-52201.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/arme-produse-in-romania-folosite-in-razboiul-civil-din-sudanul-de-sud-raport-52201-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv