Ministrul de interne al Italiei, Matteo Salvini, a început luni personal demolarea unei vile de lux construite la Roma de cel mai notoriu clan mafiot din capitală, relatează agenția Reuters.

Purtând pe cap o cască albă de protecție, șeful partidului Liga s-a urcat într-un buldozer și a demolat o bucată din acoperișul vilei, operațiunea de demolare fiind continuată de armată.

Terenul pe care se află imobilul va fi transformat într-un teren de joacă pentru copii, a promis Salvini.

Săptămâna trecută au fost confiscate alte opt vile aparținând clanului mafiot Casamonica.

Adresându-se zecilor de reporteri prezenți și în fața camerelor de televiziune, Salvini a promis că îi va vâna pe infractori ”cartier cu cartier, stradă cu stradă, vilă cu vilă și magazin cu magazin”.

În luna iulie, 33 de membri ai clanului Casamonica – implicat în cămătărie, extorsiune și trafic de droguri – au fost arestați în timpul unor razii pe proprietăți imobiliare luxoase, cu oglinzi aurite, sculpturi în marmură reprezentând animale, sau mobilă extravagantă.

De la preluarea mandatului în iunie, Matteo Salvini a promis o linie dură împotriva crimei organizate și imigrației ilegale, după ce ani de zile a cerut demolarea taberelor de romi.

Supranumit ”Căpitanul” de susținătorii săi, Matteo Salvini a postat pe Twitter o înregistrare video care îl arată la manșa buldozerului, sub titlul: ”Căpitanul acționează buldozerul!”.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/salvini-urcat-intr-un-buldozer-a-dat-personal-startul-demolarii-vilei-unui-clan-mafiot-52166.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/salvini-urcat-intr-un-buldozer-a-dat-personal-startul-demolarii-vilei-unui-clan-mafiot-52166-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv