Tribunalul Districtual Lefortovsky a prelungit cu trei luni perioada arestului pe numele Carinei Țurcan, o femeie originară din Republica Moldova, care are cetățenie română, ce este acuzată de spionaj în favoarea Bucureștiului, informează agenția Tass.

Măsura arestării a fost prelungit până la 14 februarie 2019, a declarat un judecător.

Audierile au avut loc în spatele ușilor închise deoarece cazul include informații clasificate.

Carina Valerievna Țurcan, angajată a companiei Inter RAO, este acuzată de încălcarea articolului 276 din codul penal, care se referă la spionaj, în sensul de trădare națională. În conformitate cu legislația din Rusia, acuzația de spionaj se aplică numai străinilor, iar Țurcan riscă până la 20 de ani de închisoare.

Carina Țurcan, originară din Republica Moldova, a renunțat la cetățenia moldovenească și deține cetățenie română, potrivit unei surse diplomatice. MAE de la București a confirmat că acuzata deține cetățenia română.

Potrivit site-ului companiei, Țurcan este membră a consiliului de administrație al companiei Inter RAO din 2012, conducând pentru o perioada divizia geografică Moldova — Ucraina — România, potrivit platformei de stiri Sputnik.

Presa rusă scrie că Țurcan a fost reținută și arestată de agenții FSB pe 15 iunie. Agenții au percheziționat biroul și locuința Carinei Țurcan, iar “angajații companiei (Inter RAO) vor fi interogați în procesul penal ca martori”, mai relateză Sputnik. Arestarea ei a fost făcută publică abia pe data de 19 iunie.

Citând surse anonime, cotidianul Kommersant scrie că Țurcan avea legături cu un om de afaceri care colabora cu serviciile secrete din România, informează site-ul postului Radio Europa Liberă (RFE/RL).

Potrivit anchetatorilor, Țurcan ar fi fost recrutată în august 2004 de o agenție de informații din Republica Moldova. În 2015, Țurcan a transmis serviciilor moldovene “un document întocmit de Ministerul Energiei (de la Moscova), ce se referea la cooperarea internațională a companiilor ruse din domeniul energiei”.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/o-instanta-din-moscova-a-prelungit-cu-3-luni-arestul-femeii-acuzate-de-spionaj-in-favoarea-romaniei-51910.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/o-instanta-din-moscova-a-prelungit-cu-3-luni-arestul-femeii-acuzate-de-spionaj-in-favoarea-romaniei-51910-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv