Organizațiile pentru drepturile omului din SUA au anunțat că sunt în alertă în legătură cu eventualele obstacole în procesul de votare în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, scrutin ce are loc marți, în contextul existenței unor plângeri legate de probleme la sistemul de înregistrare, transmite Reuters.

Dakota de Nord a introdus o cerință privind identitatea alegătorilor despre care nativii americani susțin că este discriminatorie, statele Kansas și Georgia au mutat locațiile unor secții de votare, iar amendamentele operate în legea privind înregistrarea alegătorilor în statul Tennessee au dus la dispariția numelor unor oameni de pe listele electorale.

Scrutinul din 6 noiembrie, văzut și ca un referendum privitor la activitatea de până acum a președintelui Donald Trump, a fost ilustrat atât de republicani, cât și de democrați drept unul crucial pentru viitorul țării.

”Asistăm la o luptă pentru supremație pentru sufletul acestei țări”, a spus Jamal Watkins, reprezentant al Asociației naționale pentru progresul persoanelor de culoare (NAACP).

Atmosfera politică tensionată a condus la o creștere masivă a interesului oamenilor de a se oferi drept observatori în secțiile de votare.

Asociațiile NAACP și Cauza Comună fac parte dintr-o coaliție de peste 100 de grupuri care au înființat o linie telefonică la nivel național unde alegătorii pot raporta nereguli constatate la vot sau pot solicita informații.

Democrații speră să-și ia marți o revanșă politică, cel puțin parțială, înainte de 2020, anul viitoarelor alegeri prezidențiale. În joc sunt 435 de mandate din Camera Reprezentanților, o treime din mandatele de senator, precum și posturile de guvernatori din 36 de state.

Democrații sunt dați favoriți de sondaje în ceea ce privește obținerea majorității în Camera Reprezentanților, în timp ce republicanii ar urma să-și păstreze controlul în Senat. 

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/sua-alegeri-organizatiile-pentru-drepturile-omului-in-alerta-legata-de-eventualele-obstacole-in-procesul-de-votare-1-51856.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/11/sua-alegeri-organizatiile-pentru-drepturile-omului-in-alerta-legata-de-eventualele-obstacole-in-procesul-de-votare-1-51856-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv