O instanță judiciară din Costa Rica a respins cererea Elenei Udrea privind eliberarea din arest preventiv, afirmă surse citate de presa locală.

Un judecător al Tribunalului Penal din districtul Pavas (San Jose) a respins cererea Elenei Udrea de eliberare din detenție preventivă, au declarat, vineri seară (sâmbătă dimineață, ora României), surse citate de site-ul de știri AmeliaRueda.com.

“Cererea avocaților doamnei Elena Udrea a fost respinsă, astfel că cetățeanul român rămâne în detenție preventivă”, a confirmat Parchetul General din San Jose.

Cazul Alinei Bica a fost judecat separat, dar decizia probabil va fi similară.

 

Elena Udrea și Alina Bica sunt arestate preventiv 60 de zile, în Costa Rica, perioadă în care va fi efectuată procedura de extrădare în România. Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute pe 3 octombrie de autoritățile din Costa Rica, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României.

Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a anunțat pe 17 februarie că se află în Costa Rica. În aprilie, Elena Udrea transmitea, prin intermediul avocaților săi, la procesul “Gala Bute”, că ar avea statut provizoriu de refugiat politic din 21 martie și că una dintre obligațiile pe care le are este de a nu părăsi teritoriul statului Costa Rica. Ea a spus tot atunci și că este însărcinată cu gemeni. La finalul lunii martie, Elena Udrea transmitea însă, prin intermediul înscrisurilor depuse de avocații săi, că a pierdut unul din gemeni. Două luni mai târziu, pe 5 iunie 2018, fostul ministru a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul “Gala Bute”.

Imediat, Poliția Română cerea instanței mandat european de arestare și urmărirea internațională a Elenei Udrea, iar tot atunci ministrul Justiției, Tudorel Toader, anunța că extrădarea este posibilă și fără un tratat bilateral cu Costa Rica și că Ministerul se va ocupa de transmiterea cererii de extrădare. În 25 iunie, ministrul Justiției declara că și-a îndeplinit la timp și complet obligațiile care îi revin cu privire la procedurile de extrădare în cazul Elenei Udrea. Ulterior, pe 20 septembrie, iubitul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov, anunța pe Facebook că aceasta a născut o fetiță.

Magistrații Curții de Apel București au decis și instituirea sechestrului pe toate bunurile deținute de Elena Udrea, până la concurența sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale în dosarul Hidrolectrica.

Alina Bica, fost procuror-șef DIICOT, a fost dată în urmărire generală în 27 iunie, după ce a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru “favorizarea făptuitorului”, în dosarul în care a fost cercetat și Adriean Videanu. Și fostul procuror-șef DIICOT a cerut din luna ianuarie statut de refugiat politic în Costa Rica, după cum au anunțat avocații la proces. Soția omului de afaceri Ovidiu Tender declara însă, la jumătatea lunii iunie, că aceasta nu s-ar mai afla în Costa Rica, ci în Panama.

rootstireaActualitate/Esential
O instanță judiciară din Costa Rica a respins cererea Elenei Udrea privind eliberarea din arest preventiv, afirmă surse citate de presa locală.Un judecător al Tribunalului Penal din districtul Pavas (San Jose) a respins cererea Elenei Udrea de eliberare din detenție preventivă, au declarat, vineri seară (sâmbătă dimineață, ora României),...

Preluat de la romania ntv