Cacaua era apreciată încă de acum 5.300 de ani de indienii din zona Amazonului, conform urmelor de ”aur maro” identificate într-un sit arheologic din sudul Ecuador, descoperire ce antedatează cu aproape 1.500 de ani momentul în care micul arbore a fost utilizat în scop domestic, relatează AFP și Reuters.

Dintre cele peste două sute douăzeci de eșantioane de ceramică analizate, “30% conțineau cacao. O cantitate semnificativă ce reflectă o utilizare curentă”, a explicat pentru AFP Claire Lanaud, geneticiană în cadrul Centrului de cooperare internațională în cercetare agronomică pentru dezvoltare (CIRAD), coautoare a studiului publicat luni.

Oamenii de știință au descoperit dovezi ale utilizării boabelor de cacao în această zonă începând de acum 5.300 de ani – cu peste 700 de ani înainte de ridicarea Marii Piramide din Giza în Egiptul Antic – până în urmă cu 2.100 de ani.

Aceasta nu poate fi urmarea unei recoltări ocazionale, a adăugat specialista care susține că la acel moment arborele de cacao era deja utilizat în scop domestic.

Urmele au fost identificate pe obiecte ceramice din situl arheologic Santa Ana Florida, aduse la lumină în 2002 pe pantele versanților inferiori ai Anzilor Cordilieri din sudul Ecuador.

Cultura Mayo-Chinchipe care a populat zona acestui sit reprezintă cea mai veche civilizație amerindiană cunoscută până în prezent din regiunea superioară a Amazonului. În acest loc au fost descoperite vestigii ale caselor și un loc ceremonial.

Potrivit studiului publicat pe site-ul jurnalului științific Nature Ecology & Evolution, indienii amazonieni utilizau păstăile sub formă de ofrandă funerară dar și pentru consum zilnic.

”În mod cert ei o consumau sub formă de băutură, fapt indicat de prezența oalelor de amestecat și a bolurilor”, a explicat Michael Blake, antropolog și arheolog la Universitatea British Columbia.

”Prezența granulelor de cacao semnifică cel mai probabil faptul că ei măcinau semințele pentru a obține băutura și probabil că, deși nu suntem siguri, fermentau boabele înainte de a le măcina”, a adăugat Blake.

Până în prezent, cele mai vechi urme de teobromină – un compus specific prezent în boabele de cacao – au fost găsite în America Centrală, în vase de ceramică având o vechime de peste 3.900 de ani.

Potrivit dovezilor arheologice, utilizarea domestică a arborelui de cacao s-a mutat în America Centrală și Mexic în urmă cu circa 4.000 de ani. Înainte de sosirea europenilor în Americi, în urmă cu cinci secole, reprezentanții marilor civilizații, aztecă și mayașă, consumau ciocolată sub formă de băutură, în care amestecau diverse condimente.

”Păstăile coapte proaspăt culese au în jur o pulpă delicioasă și dulce, iar toate acestea amestecate conferă un gust foarte subtil de ciocolată”, a spus Blake. ”Fabricarea ciocolatei de astăzi se realizează cu mult zahăr și este foarte diferită de utilizarea indigenă a boabelor de cacao consemnată în înregistrările istorice din perioada anilor 1500 1600”, a adăugat el.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/pasiunea-pentru-cacao-o-istorie-cu-o-vechime-de-peste-5-000-de-ani-51809.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/pasiunea-pentru-cacao-o-istorie-cu-o-vechime-de-peste-5-000-de-ani-51809-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv