Bolsonaro vrea schimbarea Braziliei

<!–

–>

Nu putem continua să flirtăm cu socialismul, comunismul, populismul de stânga”, a spus acest politician apărător al dictaturii militare (1964-1985) în primul său discurs, transmis în direct peFacebook.

“Împreună, vom schimba destinul Braziliei”, a spus fostul căpitan de armată de 63 de ani, care va prelua frâiele celei mai mari ţări din America Latină în ianuarie, datorită voturilor a peste 57 de milioane de alegători.

Încă de la anunţarea primelor rezultate parţiale, focuri de artificii au început pe plaja din Barra da Tijuca, unde zeci de susţinători ai lui Bolsonaro erau adunaţi în faţa domiciliului său pentru a sărbători victoria.

“Noi suntem poporul indignat, exasperat de violenţă şi corupţie. Poporul a vorbit. Este pentru prima dată când mă simt reprezentat”, a spus André Luiz Lobo, un bărbat de culoare de 38 de ani care conduce o afacere.

Pe plaja din Barra da Tijuca, numeroşi susţinători ai lui Bolsonaro au strigat insulte la adresa Partidului muncitorilor, a lui Fernando Haddad şi a mentorului său, fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva, încarcerat din aprilie pentru corupţie.

În primul său discurs de după anunţarea rezultatelor, Fernando Haddad, care a obţinut 44,85% din voturi, nu l-a felicitat pe învingător şi a cerut ca cei 45 de milioane de alegători ai săi “să fie respectaţi”.

“Drepturile civice, politice, de muncă şi sociale sunt acum în joc. Avem responsabilitatea de a reprezenta o opoziţie care plasează interesele naţiunii deasupra a tot”, a spus el.

Aflat alături de cea de a treia sa soţie, Michelle, şi de un pastor evanghelic, Jair Bolsonaro a promis că guvernul său “va apăra Constituţia, democraţia, libertatea”.

“Nu sunt nici promisiunea unui partid, nici vorbele deşarte ale unui om, ci un jurământ în faţa lui Dumnezeu”, a mai spus el, răspunzând astfel criticilor săi care îl văd ca pe o ameninţare pentru democraţie.

La Sao Paulo, cea mai mare metropolă din Brazilia, mii de susţinători ai lui Bolsonaro au ieşit pe străzi, inclusiv pe bulevardul Paulista, una dintre cele mai mare artere ale oraşului.

“Brazilia a fost eliberată de comunism, de comunismul din Cuba şi Venezuela”, a strigat Sheila Sani, de 58 de ani, agitând un drapel al Braziliei.

Într-o ţară minată de o violenţă record, marasm economic, corupţie endemică şi o criză de încredere acută în clasa politică, Jair Bolsonaro a reuşit să se impună drept omul energic de care Brazilia ar avea nevoie, comentează AFP.

Apărător al familiei tradiţionale, el a beneficiat de susţinerea crucială a puternicelor biserici evanghelice şi a indignat, prin declaraţiile sale revoltătoare, o bună parte dintre bărbaţii de culoare, femei şi membri ai comunităţii LGBT.

Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a sunat duminică seară pe candidatul de extremă dreaptă Jair Bolsonaro pentru a-l felicita pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale din Brazilia, a anunţat Casa Albă, relatează AFP şi Reuters.

“Preşedintele Trump l-a sunat în această seară pe preşedintele ales al Braziliei Bolsonaro pentru a-l felicita pe el, precum şi poporul brazilian, pentru alegerile de astăzi”, a declarat Sarah Sanders, purtătoare de cuvânt a executivului american.

“Cei doi bărbaţi şi-au exprimat angajamentul puternic să colaboreze pentru a ameliora viaţa locuitorilor din SUA şi Brazilia şi, în calitate de lideri regionali, ai celor două Americi”, a adăugat ea.

sursa

agerpres.ro

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-440.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-440-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
...