Ilie Balaci, unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti români din toate timpurile, s-a stins fulgerător, la 62 de ani. S-a întâmplat în timp ce îşi vizita mama, iar medicii chemaţi în ajutor nu au reuşit să-l resusciteze.

<!–

–>

Omagii pentru Ilie Balaci

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Supranumit ‘Magicianul din Bănie’, Ilie Balaci a fost fotbalistul care, în anii ’80, a transformat Universitatea Craiova în ‘campioana unei mari iubiri’.

Trupul marelui fotbalist Ilie Balaci este luni, până la ora 17.00, la Biserica Sfântul Ilie din Craiova.

Familia a dorit să fie depus la această biserică pentru că multe amintiri ale familiei Balaci se leagă de această biserică. Aici s-a cununat Ilie Balaci cu soția sa și de asemenea aici a avut loc botezul celor două fiice.

Este așteptat un adevărat pelerinaj în aceste zile, pentru că a fost foarte iubit.

Dispariția lui Ilie Balaci e șocantă, mai ales că fostul mare fotbalist nu avea vreo afecțiune cronică. A căzut secerat, în casa mamei sale. Venise, așa cum făcea în fiecare săptămână, să o îngrijească.

Cel supranumit “Minunea Blondă”, care a adus bucurie în casele a mii de români prin jocul său remarcabil, s-a transferat în liga îngerilor. În urmă a rămas familia împietrită de durere.

Mare fotbalist. Parcă suntem blestemați. (Aurică Beldeanu, fost fotbalist Craiova Maxima)

O să rămână în inima tuturor craiovenilor și a tuturor românilor care l-au iubit atât de mult pe marele sportiv, marele om, Ilie Balaci,  (Dan Duțescu, prieten)

Îi era frică de moarte și spunea că va muri tânăr. Dumnezeu, clar, l-a iubit pentru că l-a luat repede. (Lorena Balaci, fiica fotbalistului)

Programul funeraliilor

Luni, 22.10.2018

13.00 – depunerea trupului neînsuflețit la Biserica Sf. Ilie

17.00 – plecare spre Stadionul Ion Oblemenco

17.30 – depunere la Stadionul Ion Oblemenco

18.00 – slujbă oficiată de un sobor de preoți de la Mitropolia Olteniei

Marți, 23.10.2018

9.00 – Depunerea trupului neînsuflețit pe terenul Stadionului Ion Oblemenco

11.30 – Slujbă In Memoriam oficiată de un sobor de preoți de la Mitropolia Olteniei

12.15 – plecare spre Biserica Sf. Ilie

13.00 – Slujba de înmormântare oficiată de un sobor de preoți în frunte cu IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei

14.00 – Plecare spre Cimitirul Sineasca

Cortegiul se va deplasa pe traseul: Biserica Sf. Ilie – Primăria Municipiului Craiova – Universitatea din Craiova – Calea București – Pasajul Suprateran – Str. Amaradia – Str. George Enescu – Cimitirul Sineasca

Articole pe aceeaşi temă

Anchetă după moartea lui Ilie Balaci. Ministerul Sănătăţii trimite Corpul de Control la Craiova. Sorina Pintea: Cred că în maximum două zile vom avea nişte răspunsuri

Doliu în fotbalul românesc! Fostul internațional Ilie Balaci a murit la vârsta de 62 de ani

VIDEO. Copiii salvaţi dintr-o grotă din Thailanda au disputat un meci de fotbal la Buenos Aires, cu River Plate

Un tânăr de 18 ani a fost înjunghiat pe o stradă din Craiova de un necunoscut

“Tricolorii” mici, pe primul loc în grupa de calificare. Naţionala U21, la un pas de calificarea la Campionatul European

Serbia – România, duel la Belgrad în Liga Naţiunilor. Cosmin Contra: “Există respect pentru naţionala Serbiei, dar frică niciodată”

Usain Bolt nu renunţă la visul de a deveni fotbalist profesionist. Fostul atlet se va antrena cu echipa australiană Central Coast Mariners

Autoritățile de la Moscova permit suporterilor acțiuni distractive în Piața Roșie, loc cu regim special de securitate

Tort uriaș pentru atacantul Barcelonei, Lionel Messi, care a împlinit 31 de ani

Noaptea bucuriei la Moscova. Rușii au sărbătorit victoria din primul meci de la CM de Fotbal 2018

Atmosferă incendiară la Moscova. Zeci de mii de suporteri au venit să-și susțină echipele favorite

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-353.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-353-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Ilie Balaci, unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti români din toate timpurile, s-a stins fulgerător, la 62 de ani. S-a întâmplat în timp ce îşi vizita mama, iar medicii chemaţi în ajutor nu au reuşit să-l resusciteze. ...