Arabia Saudită nu are intenția de a dezlănțui asupra consumatorilor occidentali un embargou petrolier similar celui din 1973 și de asemenea va face distincția între petrol și politică, a declarat ministrul saudit al Energiei, Khalid al-Falih, în contextul înrăutățirii criziei diplomatice provocate de moartea jurnalistului Jamal Khashoggi, informează Itar Tass.

Administrația Trump a transmis vineri un nou avertisment Arabiei Saudite, evocând posibile sancțiuni dacă se dovedește că aceasta a fost în spatele dispariției jurnalistului Jamal Khashoggi. Acest critic vocal al regimului saudit condus de prințul Mohammed bin Salman, a fost văzut ultima dată pe 2 octombrie atunci când a intrat în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul.

“Nu există o astfel de intenție”, a spus Khalid al-Falih întrebat dacă ar putea fi repetat embargoul petrolier din 1973. “Acest incident va trece. Arabia Saudită este o țară responsabilă, de decenii am utilizat politica noastră petrolieră drept un instrument economic responsabil și am izolat-o de politică”, a adăugat oficialul saudit.

Khalid al-Falih a subliniat că, dacă prețul petrolului va crește, acest lucru va încetini economia globală și va declanșa o recesiune dar a apreciat că, deși luna viitoare ar urma să intre în vigoare sancțiunile împotriva Iranului, nu există nicio garanție că prețul petrolului va crește.

“Nu vă pot oferi garanții, pentru că nu pot face previziuni cu privire la ce se va întâmpla cu alți furnizori”, a spus Falih întrebat fiind dacă prețul barilului de petrol va ajunge din nou la nivelul de 100 de dolari. “Avem sancțiunile impuse Iranului și nimeni nu știe care vor fi exporturile iraniene. În al doilea rând, există posibilitatea scăderii producției în alte țări precum Libia, Nigeria, Mexic și Venezuela. Dacă de pe piață vor dispărea trei milioane de barili pe zi nu vom putea acoperi acest volum. Astfel că ne vom utiliza rezervele”, a spus Khalid al-Falih.

Ministrul saudit al Energiei a spus că, în scurt timp, țara sa își va majora producția la 11 milioane barili pe zi, de la nivelul actual de 10,7 milioane barili pe zi, având capacitatea de a ajunge până la o producție de 12 milioane barili pe zi. În plus, anul viitor producția mondială de petrol ar putea beneficia de contribuția unor țări precum Brazilia, Kazahstan și SUA, a adăugat Khalid al-Falih. 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/arabia-saudita-nu-are-intentia-de-a-reintroduce-un-embargou-petrolier-similar-celui-din-1973-51742.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/arabia-saudita-nu-are-intentia-de-a-reintroduce-un-embargou-petrolier-similar-celui-din-1973-51742-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv